Sari la conținut

Mihaela Bilic: „Carnea nu îngrașă, ci mai degrabă ajută la slăbit”

Mihaela Bilic a scos în evidență pe internet o problemă alimentară întâlnită frecvent printre mulți dintre noi. Este vorba de acea senzație permanentă de foame pe care nu reușim să o eliminăm nici dacă ne respectăm mesele zilnice.

Nutriționista susține că felul în care ne alegem mâncarea determină această problemă. Ideal ar fi să optăm pentru alimentele cu o mulțime de fibre și proteine pentru a ne menține sătui pentru mai mult timp. Toate acestea sunt folositoare și dacă vrem să slăbim. Mâncărurile cu multă grăsime, sare sau zahăr, precum și alimentele procesate, ne dau o senzație de sațietate foarte scurtă.

Mihaela Bilic: „Carnea nu îngrașă, ci mai degrabă ajută la slăbit”

“Ca să ne păcălim instinctele trebuie să fim isteți și să alegem alimentele cu putere sațiogenă crescută, care ne satură cu puține calorii. Senzația de sațietate apare la 2 categorii de nutrienți: fibrele care au volum mare și dau efect de stomac plin și proteinele care sunt greu de digerat/metabolizat.

La cealaltă extremă sunt alimentele cu volum mic și conținut caloric crescut, precum brânzeturi, mezeluri, grăsimi, produse de ronțăit dulci sau sărate. Chiar dacă ni se pare că am mâncat puțin, există riscul să ne îngrășăm” – a transmis Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.

Ulterior, a făcut o listă de alimente care vă mențin foamea pentru mult timp. Printre acestea se numără ouăle, carnea și peștele.

Alimentele eficiente când vorbim de sațietate maximă

“Iată care sunt alimentele eficiente când vorbim de sațietate maximă și aport caloric redus:

Pe primul loc avem oul fiert, produsul cu cea mai mare putere sațiogenă pentru numai 80 calorii. Urmează apoi carnea, indiferent de culoare și de animalul de la care provine. Proteinele din carne se spune că au calorii negative, țin de foame multe ore iar organismul cheltuiește energie pentru metabolizarea lor. Deci carnea nu îngrașă, ci mai degrabă ajută la slăbit.

Peștele în general și peștele gras în special intră tot la categoria proteine cu efect sațiogen. În plus avem și efectul antiinflamator produs de acizii grași omega 3. Cât despre proteinele de origine vegetală, aveți încredere în leguminoasele de tip fasole boabe, mazăre, linte, năut” – a explicat nutriționistul.

Mihaela Bilic a precizat, de asemenea, că în ceea ce privește făinoasele, pastele al dente și cartofii fierți în coajă sunt alegerile perfecte.

“Din categoria făinoase, pastele fierte al dente și cartofii în coajă sunt produsele care ne satură fără să ne pună în pericol silueta. Nu gătiți pastele până s-au înmuiat de tot, iar cartofii și orezul consumați-le după ce s-au răcit. O parte din amidon nu se mai absoarbe, deci umplem burta eficient cu mai puține calorii. Și pâinea integrală bogată în tărâțe este de preferat variantei albe și pufoase. De data asta conținutul mare de fibre blochează o parte din amidon, indicele glicemic scade iar senzația de sațietate crește” – a adăugat Mihaela Bilic.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel