marți, martie 24, 2026
13.8 C
București

Cum ne afectează psihologic scumpirile în lanț? Psiholog: aceasta este categoria de vârstă cea mai afectată

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,88% în luna septembrie a acestui an, de la 15,32% în august, conform datelor publicate în această lună de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 19,12%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 16,61%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8%.

Preţurile de consum în septembrie 2022, comparativ cu luna precedentă, au crescut cu 1,3%, iar rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 13,1%.

Citeste si…

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) este 11,8%.

Conform datelor INS, indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE – în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 este 100,93%.

Cum ne afectează psihologic scumpirile în lanț?

Acest val de scumpiri ne afectează sănătatea psihică și emoțională.

Psigologul Adriana Petrescu ne explică ce se întâmplă la nivel psihologic:

„Nu doar la buzunare, ne afectează și pe paliere de vârstă. Vedem că oamenii mai tineri sunt puțin mai anxioși decât oamenii care au trecut prin viață. Românul întotdeauna a fost un tip de popor care a avut grijă pentru ziua de mâine.”, spune Adriana Petrescu.

Citeste si…

„Cei care au peste 45-50 de ani sunt mult mai adaptați acestor vremuri. În schimb, tinerii, aici este o mare problemă, și nivelul lor de anxietate crește. Pentru că ei nu au trecut prin aceste vremuri. Și au prins o pandemie în care direcția lor s-a sfârșit.

În online nu există criză, există ce arătăm că avem. În realitate există o criză, a tânarului care se gândește ce va face. Toate mediile acestea arată un wanna-be, ce mi-aș dori să fiu. Nici noi nu suntem structural construiți să vedem răul în față, deși ne place, deși mintea caută întotdeauna o zonă de supraviețuire. Dar dacă nu vezi o poveste, cumva nu o cumperi.”, a mai precizat psihologul, la Antena 3 CNN.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Calendar ortodox 24 martie 2026. Ce nu au voie să facă credincioșii în Ajunul Bunei Vestiri

Astăzi, 24 martie, sunt pomeniți Sfântul Cuvios Zaharia și...

Arcul de Triumf se ilumineaza in rosu, de Ziua Luptei impotriva TBC

Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei, Biroul...

Sprijin financiar de la stat. Despre ce sumă este vorba și cine poate beneficia

Sprijin financiar pentru o categorie de persoane acordate de...

Simptome banale neobișnuite care pot anunța cancerul pancreatic. Ar trebui să consulți urgent un medic dacă…

Simptome banale neobișnuite care pot anunța cancerul pancreatic. Ar...

Situații în care concedierea gravidelor și a mamelor este ilegală

Concedierea gravidelor și a mamelor este strict reglementată în...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Cum să-ți recapeți liniștea într-o lume plină de presiune?

Trăim într-o perioadă în care ritmul alert și responsabilitățile...

Legătura dintre medicamentele pentru slăbit și reducerea depresiei și anxietății

Legătura dintre medicamentele pentru slăbit și reducerea depresiei și...

Citește și