miercuri, martie 25, 2026
8.7 C
București

Cum poți reduce cantitatea de mâncare? Medic celebru: „Ar trebui să fie ritualul la fiecare masă”

Cum poți reduce cantitatea de mâncare atunci când dorești să slăbești sau să-ți schimbi obiceiurile alimentare? „În primul rând trebuie să avem cel puţin două minute de reculegere. Să ne detașăm de absolut orice din jurul nostru, de eforturi, de gânduri rele”!

Un medic celebru spune că ar trebui să existe „un ritual la fiecare masă”

Celebrul academician Ovidiu Bojor a dezvăluit câteva reguli ențiale atunci când servim masa pentru a ne putea bucura cu adevărat de gustul mâncărurilor.

Lingurița este cea mai bună metodă de a mânca. În acest fel vom putea reduce cantitatea de mâncare și vom avea posibilitatea să gustăm din toate alimentele, fără să ne îngrășăm.

Citeste si…

„Unii mănâncă cu polonicul, alții cu lingura, eu mănânc cu lingurița. Puțin și ușor, dar din toate”, spune dr. Bojor.

Medicul atrage atenția unui factor foarte important peste care unii dintre noi renunță fără să știe că își fac mai mult rău decât bine.

SOIA contribuie la dezvoltarea fizică a copiilor

„Din când în când şi în special pentru copii, în perioada de creștere, de la 4 până 18 ani, avem nevoie și de proteine animale, carne roșie. Explicaţia este foarte simplă. Să luăm soia ca exemplu, care este bogată în proteine, lipsesc patru până la cinci aminoacizi esenţiali, faţă de cei din carne. Aceştia contribuie la dezvoltarea fizică, intelectuală, cerebrală, spirituală a tânărului. Pe măsură ce înaintăm în vârstă diminuăm cantitatea de carne, o înlocuim cu proteine ușoare, pește de exemplu”, explică academicianul.

Citeste si…

Este total greșit să renunțăm definitiv la proteinele din carne, în favoarea unei diete vegetariene, spune celebrul academician.

Conţine omega 3, omega 6, alte elemente, în afară de proteina aceasta uşor asimilabilă. Recomand celor mai sensibili peștele de apă dulce precum șalăul, știuca, bibanul, avatul și cleanul”, spune medicul.

Sfat: Să angajăm cât mai puţine discuţii în timpul mesei

„În primul rând trebuie să avem cel puţin două minute de reculegere. Să ne detașăm de absolut orice din jurul nostru, de eforturi, de gânduri rele, iar după aceea să închidem televizorul, să angajăm cât mai puţine discuţii în timpul mesei şi vom obţine nişte rezultate formidabile”, declară academicianul.

Citeste si…

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

3 rugaciuni puternice de Buna Vestire: Cum sa te rogi pentru aceată zi sfântă

3 rugaciuni puternice de Buna Vestire: Cum sa te...

TOP 3 ZODII care trag cartea norocoasă la final de martie 2026: sparg toate ghinioanele!

Astrologii anunță că noua configurație a planetelor de la...

TRADIȚII și superstiții. Ce să NU faci de Buna Vestire ca să scapi de necazuri, boli și ghinioane

În calendarul creștin-ortodox data pe de 25 martie este...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Adevărul despre alimentele „cu conținut mai mic de calorii”

Răcirea orezului, a pastelor și a cartofilor după gătire...

Postul intermitent, o dietă care funcționează? Ce spun cercetătorii

Postul intermitent, o dietă care funcționează? Pentru că acest...

Citește și