Din cuprinsul articolului
Dr. Virgiliu Stroescu, medic primar în endocrinologie și doctor în medicină, a vorbit într-un interviu despre metoda pe care o folosește pentru a-și ajuta pacienții să slăbească rapid și să își controleze greutatea. Specialistul spune că, în unele cazuri, schimbarea modului de alimentație și introducerea unor zile dedicate consumului de supă pot avea rezultate semnificative.
Potrivit medicului, această abordare este recomandată mai ales persoanelor care se confruntă cu obezitate și care își doresc să slăbească într-un mod controlat. Regimul presupune câteva zile pe săptămână în care alimentația este simplificată, iar organismul se adaptează treptat la noul ritm.
Dieta cu supă recomandată de medic
Dr. Virgiliu Stroescu spune că unele dintre cele mai spectaculoase rezultate au fost obținute de pacienți care au urmat un program alimentar în care, de trei ori pe săptămână, consumă doar supă.
„Când cineva e foarte gras și vrea să slăbească masiv și am oameni care au venit cu 140, 150 de kg și i-am adus la 70. Luni, miercuri si vineri numai supă, 2-3 l de supă, nimic altceva. Și după o lună se obișnuiește perfect organismul. Azi e post, azi e supă, azi e mâncare obișnuită. Supa cât mai vegetală, cât mai gustoasă, dar să aibă jumătate apă. Că daca ai o cremă de aia, după ce mănânci te faci dublu. Trebuie să fie jumătate apă. Te scoli dimineata, îți bei supa. Ai 2 litri, iti bei apa, te-ai săturat, pleci sătul că ai băut supa, după o oră-două te cheamă că iese afară apa si ziua aia ai slabit 1 kg sau jumătate de kg.”
Medicul explică faptul că organismul are nevoie de o perioadă de adaptare la acest tip de regim, însă după câteva săptămâni poate funcționa eficient în acest ritm alimentar.
Cum reacționează organismul în zilele de restricție alimentară
Specialistul spune că zilele în care alimentația este limitată pot avea un impact vizibil asupra greutății corporale, mai ales în cazul persoanelor care încearcă să reducă rapid numărul kilogramelor.
„Într-o zi de post negru se scade în grame și zeci de grame. Dacă eu bag mâncare și rămân la aceeași greutate, dacă nu o bag nu trebuie să scadă greutatea. Nu-i logic? Deci eu mănânc normal și mănânc aceeași chestie, am aceeși greutate. O zi nu mănânc nimic nu e evident că am slabit. E o zi pe săptămână, o zi pe săptămână supă și dai mai puțintel”, spune medicul Virgiliu Stroescu pentru Gândul.
Potrivit acestuia, alternarea zilelor de alimentație normală cu zilele în care consumul este redus poate ajuta organismul să își regleze metabolismul și să ardă mai eficient resursele energetice.
Ziua în care medicul consumă doar apă
Pe lângă dieta bazată pe supă, Dr. Virgiliu Stroescu spune că există și o altă practică pe care o aplică personal. Este vorba despre o zi pe săptămână în care consumă exclusiv apă, pentru a oferi organismului o pauză digestivă.
„Eu am făcut o chestie din aia, m-ați provocat, având niște probleme mai interesante. Miercurea, în mijlocul săptămânii, nu beam decât apă. Câteva săptămâni sințeam… După o perioadă organismul a învățat. Ba, din contră, era ziua cu cea mai mare energie a mea”, mai spune renumitul medic.
Medicul subliniază că, în timp, organismul se poate adapta la astfel de rutine alimentare, iar unele persoane pot observa chiar o creștere a nivelului de energie în zilele în care consumul alimentar este redus.
Specialiștii atrag însă atenția că orice regim de slăbit ar trebui adaptat nevoilor fiecărei persoane și urmat, de preferat, sub supraveghere medicală, mai ales în cazul celor care au probleme de sănătate sau un exces mare de greutate.



