Categories: Ştiri sănătate

Cum scoatem o căpușă de sub piele? Ce greșeală trebuie să evităm?

Medicii trag semnale de alarmă cu privire la căpușe. Din păcate, aceste insecte se pot dovedi extrem de periculoase. În această perioadă le întâlnim în parcuri, în iarbă, în copaci și arbuști.

Potrivit specialiștilor, pentru a evita mușcăturile, cel mai indicat ar fi să purtăm haine care să ne acopere pielea sau special destinate anti-căpușe.

Căpușele pot transmite boli grave precum encefalita capușei sau boala Lyme.

Medicul epidemiolog Emilian Popovici a explicat la Digi24 ce avem de făcut dacă suntem mușcați de o căpușă.

”Căpușele, care sunt niște ectoparaziți (trăiesc pe suprafața pielii oamenilor sau animalelor – n.r.), sunt prezente începând cu sfârșitul primăverii și până la începutul toamnei cam în toate județele țării și în toate zonele țării. Vine vremea frumoasă, nu putem să spunem oamenilor să nu iasă afară din casă din cauza căpușelor, pentru că nu este cazul să dăm asemenea sfaturi, însă se pot lua niște măsuri de de precauție, iar purtatul hainelor de culoare deschisă este indicat atunci când se iese la iarbă verde, pentru că putem să vedem paraziții mai ușor pe aceste haine de culoare deschisă. De asemenea este bine ca să se poarte, chiar dacă este cald, pantaloni lungi, cămăși cu mânecă lungă, încălțări adecvate.

După ce am ieșit la iarbă verde este indicat să facem un duș. De ce? Pentru că îndepărtăm prin duș paraziții care eventual nu au intrat în piele și în același timp putem face o inspecție a corpului”, a explicat medicul Emilian Popovici.

Mușcătură de căpușă

Cum ne dăm seama că am fost înțepați de o căpușă și ce avem de făcut?

„Deci, după ce am inspectat hainele, facem o inspecție a corpului și bineînțeles că dacă vedem că a apărut o „aluniță” unde nu aveam până atunci această aluniță ne gândim că poate să fie o căpușă și atunci, sigur că putem să luăm al doilea rând de măsuri și anume, să ne eliberăm de acest ectoparazit. Cum se face acest lucru?

Nu este foarte complicat. Sigur că dacă avem posibilitatea de a ne adresa unui serviciu medical, ne adresăm unui serviciu medical, iar un cadru medical – fie cadru mediu, fie medic – are și o pensă, cu care să poată să extragă căpușa și știe și tehnica pe care trebuie să o folosească.

Dacă nu avem însă această posibilitate, atunci tot cu o pensetă – nu trebuie să fie una foarte specială – putem să prindem corpul căpușei care este deasupra tegumentului, cât mai aproape de tegument, și apoi prin rotire în sensul invers acelor de ceasornic să o rotim până când ea se eliberează. De ce este bună această manevră? Se poate trage ușor și în sus, însă foarte atent pentru a nu rupe corpul căpușei, fiindcă altfel, dacă capul acestui ectoparazit rămâne în piele, se pot provoca infecții locale”.

De ce NU este indicat să dai cu spirt înainte de a extrage căpușa

„De asemenea unii recomandă să se dea cu un spirit pe căpușă înainte de a fi extrasă sau cu betadină sau prin încălzire. NU este indicat acest lucru sub nicio formă, pentru că într-adevăr, căpușei nu-i convine dacă pui spirt medicinal pe ea, iar în momentul acela ea poate elibera, printr-un soi de vărsătură, exact acei agenți patogeni pe care nu-i dorim în corpul nostru.

Deci, practic nu punem nimic pe căpușă și nici n-o încălzim, nu-i facem nimic înainte de a o extrage, o extragem și DUPĂ ce am extras-o, facem dezinfecția locului respectiv cu betadină sau cu spirt medicinal”, a explicat medicul epidemiolog.

Recent Posts

O fetiță de 11 ani cu tumoră pe creier a fost diagnosticată greșit și trimisă acasă de către medici timp de tre ani

Timp de trei ani, o fetiță în vârstă de 11 ani din Northampton a trecut…

30 de minute ago

Primii pensionari află câți bani iau după recalcure luna aceasta. Când ajung primele pensii mărite

Pensii mărite. Pensionarii vor afla ce sumă vor primi în urma recalculării încă din luna…

o oră ago

Elixirul longevității și vitalității: substanța naturală care revigorează mintea, corpul și sufletul

Elixirul longevității și vitalității. În inima misterioșilor Munți Himalaya, în vârful lor împietrit de timp,…

2 ore ago

Spirometrii gratuite timp de două zile în București și Timișoara. Ce trebuie să faci

Spirometrii gratuite. Cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Astmului, Societatea Română de Pneumologie oferă…

2 ore ago

Horoscop 9 mai. Cele șase zodii care trebuie să facă schimbări radicale în carieră

Horoscop 9 mai. Berbecii, Taurii, Fecioarele, Balanțele, Săgetătorii și Vărsătorii vor avea de cumpănit asupra…

3 ore ago

Educația despre astm responsabilizează! Cele mai frecvente simptome ale astmului. Sfaturi de aur pentru a ține boala sub control

Educația despre astm responsabilizează! Astmul este una dintre cel mai frecvente boli cronice și afectează…

3 ore ago

Citeste si: