Sari la conținut

Cum se calculează alcoolemia? La cât timp după ce am băut, ne putem urca la volan? Sfaturile prețioase a unui medic legist pentru șoferi

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Conform legislației în vigoare, persoanelor care dețin un permis de conducere în România le este interzis să consume alcool înainte de a urca la volan. În ciuda acestei legi, sunt șoferi care încalcă prevederile în vigoare.

Este extrem de important de știut că valoarea alcoolemiei stabilește limita dintre contravențional (o amendă) și penal. Pentru a evita o astfel de situație, medicul legist Călin Scripcaru le oferă tuturor șoferilor câteva sfaturi prețioase.

Prof. dr. Călin Scripcaru, medic legist la Institutul de Medicină Legală Iași, a explicat în emisiunea BZI LIVE cum se calculează alcoolemia. Iată regulile pe care ar trebui să le cunoască toți șoferii.

Cum se calculează alcoolemia? Sfaturile medicului legist Călin Scripcaru

Alcoolemia poate fi foarte ușor calculată, deoarece pe fiecare sticlă de băutură alcoolică este înscrisă cantitatea de alcool pur la suta de mililitri.

De exemplu, vodca are 40 de grade, iar dacă o persoană consumă 200 de mililitri, o să aibă 80 de mililitri de alcool pur. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că alcoolul, având o densitate mai mică decât apa, se corectează densitatea și se înmulțește cu 0,8, care este diferența dintre densitatea alcoolului și a apei. Prin urmare, 80 de mililitri înmulțit cu 0,8, înseamnă 0,64 grame de alcool. Această cantitate, împărțită, de exemplu, la 60 de kilograme (greutatea corporală), se va obține o alcoolemie maximă de un gram la mie.

De asemenea, dacă alcoolul este consumat pe stomacul gol, alcoolemia maximă este atinsă în jumătate de oră. Dacă este consumat după masă, această alcoolemie maximă va fi în două ore.

„Este foarte simplu să ne calculăm alcoolemia. Să spunem că consumăm 200 de mililitri de vodcă. Vodca are 40 de grade, deci gradele astea, pe care le vedem pe toate sticlele, reprezintă, de fapt, cantitatea de alcool în mililitri la suta de mililitri de băutură. Deci dacă consumăm 200 de mililitri de vodcă, o să avem 80 de mililitri de alcool pur.

Alcoolul, având o densitate mai mică decât apa, se corectează densitatea, deci înmulțim cu 0,8 este diferența între densitatea alcoolului și a apei. Deci 80 de mililitri înmulțit cu 0,8, înseamnă 0,64 grame de alcool. Iar această cantitate de 0,64 o împărțim la greutatea pe care o avem. Respectiv, dacă avem 60 de kilograme, o să obținem o alcoolemie maximă de un gram la mie.

Dacă am consumat pe stomacul gol, această alcoolemie maximă va fi în jumătate de oră, dacă am consumat după mâncare, această alcoolemie maximă va fi în două ore.”, a explicat medicul legist Călin Scripcaru, pentru BZI LIVE.

Prof.dr. Călin Scripcaru: „Nu ne putem sui la volan înainte de 7 ore după punctul maxim al alcoolemiei”

Medicul Călin Scripcaru a dezvăluit că de la o alcoolemie de un gram la mie sunt necesare 6-7 ore până să revină la 0. De precizat este că alcoolemia scade cu 0,15 în fiecare oră.

„Deci din acel moment în care am calculat că am ajunge la alcoolemia maximă, trebuie să dăm jos câte 0,15 în fiecare oră. De la o alcoolemie de un gram la mie ne trebuie 6-7 ore, până să revenim la 0.

Deci nu ne putem sui la volan înainte de 7 ore după punctul maxim al alcoolemiei, pentru că asta nu înseamnă începutul consumului.

Punctul maxim e undeva după. E un mod dimplu de calcul, dar poate util unora dintre noi aflați în situații de genul acesta.”, a adăugat prof.dr. Călin Scripcaru, medic legist la Institutul de Medicină Legală Iași.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel