Sari la conținut

Dana Săvuică. Eforturi pe care trebuie să le facă pentru recuperare. Nu se aștepta la așa ceva

Hernia de disc lombară este una dintre cele mai frecvente patologii degenerative spinale neurochirurgicale. Se produce prin deplasarea discurilor vertebrale, consecința fiind compresia rădăcinilor nervoase. Cei mai mulți pacienți vor necesita tratament chirurgical, deoarece hernia progresează până la punctul în care calitatea vieții este sever afectată.

Dana Săvuică. Eforturi pe care trebuie să le facă pentru recuperare. Nu se aștepta la așa ceva

Recuperarea medicală după operația de hernie de disc este esențială, iar Dana Săvuică a fost sfătuită de medici să urmeze anumite procedurile medicale. Tehnicile de recuperare sunt complexe și adaptate fiecărui caz în parte. Vedeta face înot. Mai mult, fostul model merge de două ori pe săptămână într-o clinică specializată. Recuperarea este una de lungă durată, undeva între 6 luni și un an, în funcție de organismul fiecărei persoane în parte, spune fostul model.

Dana Săvuică: „ Nu mai am voie să port tocuri”

„La o lună și jumătate de repaus am început recuperarea medicală pe care o fac cu o echipă de specialiști, kinetoterapeuți, oameni foarte buni pe recuperare medicală.

Din ianuarie fac recuperare de două ori pe săptămână, este un pachet personalizat realizat de specialiști. Am efectuat până acum peste 20 de ședințe. Am învățat ce exerciții să fac pentru nervul sciatic și pentru coloană și le mai fac și acasă.

Trebuie să reintru în stilul de viață normal

O parte le fac la clinică, apoi acasă. Nu mai am voie să port tocuri, doar pantofi sport, balerini. Doar la evenimente mai port, dar tocuri mici, de 3 sau 5 cm, și stau cel mult o oră încălțată.

Trebuie să reintru în stilul de viață normal, am fost în Sri Lanka, am început să dansez. Ritmul de viață l-am câștigat, dar am grijă să nu car valize, saci de gunoi, nu fac mișcări bruște”, a declarat Dana Săvuică pentru click.ro.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel