De ce recidivează cancerul de sân. Cei mai întâlniți factori care predispun la recurență

Cancerul de sân, una dintre cele mai predispuse boli la recurență. Oamenii de știință încearcă să afle care este motivul pentru care se întâmplă asta.

Riscul de recurenţă planează asupra femeilor care au învins cancerul mamar, uneori până la 20 de ani de la primirea primului diagnostic. Un studiu publicat în data de 13 martie 2019 încearcă să identifice persoanele cele mai expuse acestui risc, pentru ca acestea să poată beneficia de tratamente mai bune, relatează AFP.

Printre factorii cunoscuţi care influenţează riscul de recurenţă se numără vârsta pacientei, dimensiunea şi natura tumorii sau prezenţa celulelor canceroase în ganglionii limfatici.

Rata de recidivă şi motivele acesteia rămân însă „puţin înţelese”, subliniază un studiu publicat în revista Nature.

Pentru a înţelege mai bine fenomenul, cercetătorii au analizat date prelevate de la 3.000 de paciente din Marea Britanie şi Canada diagnosticate cu cancer mamar între anii 1977 şi 2005.

Toate aceste date au fost utilizate pentru dezvoltarea unui model informatic cu ajutorul căruia au fost identificate patru subgrupuri cu ”un risc deosebit de ridicat de recurenţă târzie” a cancerului, după cum a explicat autoarea principală a studiului, Christina Curtis, de la Universitatea Stanford din Statele Unite, scrie Agerpres.

Potrivit studiului, aproximativ un sfert dintre femeile afectate de cea mai comună formă de cancer de sân au prezentat un risc de recurenţă a bolii situat între 42% şi 55% în următorii 20 de ani.

”Până în prezent nu ştiam prea bine să identificăm aceste subgrupuri de femei care ar putea beneficia de (analize pentru) depistare sau de tratament”, a declarat Christina Curtis.

Studiul deschide noi căi pentru tratamente suplimentare în vederea tratării cancerului de sân prin identificarea modificărilor genetice în cazul fiecăruia dintre cele patru subgrupuri de risc. Aceste modificări sunt asociate procesului de formare a tumorii.

”Unele dintre aceste modificări ar putea fi vizate de terapii, ceea ce deschide calea către posibile tratamente noi, deşi este încă nevoie de teste în cadrul studiilor clinice”, a precizat Christina Curtis pentru AFP.

Totodată, studiul a identificat pacientele cu un risc de recurenţă puţin probabil în următorii cinci ani.

„Aceasta ar putea contribui la îmbunătăţirea monitorizării şi clasificării pacientelor, spre exemplu prin determinarea celor care ar putea beneficia de tratamente pe perioade mai îndelungate sau diferite”, a adăugat Curtis.

Recent Posts

Când intră BANII pe cardurile de alimente? 2.500.000 de români au de primit 1000 de lei

Când intră BANII pe cardurile de alimente? 2,6 milioane de cetățeni români au de primit…

10 minute ago

Alertă maximă la Vatican. O clarvăzătoare celebră a prezis un atac asupra Papei și a altor lideri religioși

Mhoni Vidente a prezis finalul teribil al comunității religioase, în fața atacurilor pe care le…

39 de minute ago

Renunță la aspirină: Planta medicinală care înlătură durerile de cap și funcționează ca un antiinflamator natural

Plantele medicinale au fost folosite încă de la începuturile omenirii pentru tratarea durerilor generale, iar…

o oră ago

Primești acest tip de PENSIE? Vei primi BANI în plus de la 1 Iulie 2024

Premierul Marcel Ciolacu a comunicat, joi, că Guvernul va crește, începând cu luna iunie, indemnizațiile…

2 ore ago

Luna Florilor 2024: Când este și ce înseamnă această Lună Plină?

Luna Florilor 2024: Când este și ce înseamnă această lună plină? Află care este noul…

2 ore ago

Două zodii sunt lovite de karma în Iunie. Plătesc înzecit pentru greșelile făcute în trecut

Astrologia arată că evoluțiile planetare și influențele cosmosului ne pot afecta în mod profund soarta,…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Transplant pulmonar