Sari la conținut

De frica infectării cu covid-19, un bărbat din Neamț a luat zilnic paracetamol și algocalmin. Care este starea lui de sănătate în acest moment?

pastile
Sursa: Unsplash

De frica infectării cu covid-19, un bărbat în vârstă de 55 ani de ani din Piatra Neamț, și-a administrat zilnic, timp de un an, paracetamol și algocalmin. Deși a fost cuprins de această frică, pacientul nu s-a vaccinat.

În acest moment, pacientul este internat cu insuficiență renală. Medicul nefrolog Ionuț Nistor spune că insuficiența renală este un efect advers posibil la tratamentele cu antialgice și antiinflamatorii.

Vă reamintim că în luna februarie, un alt bărbat din Botoșani, s-a stins din viață după ce și-a administrat o supradoză de paracetamol pentru a se vindeca de coronavirus.

„Este vorba de un bărbat de 55 de ani care a fost internat în secția de nefrologie a spitalului Parhon și la care am descoperit o insuficientă renală acută gravă apărută după ce a consumat aproape un an de zile paracetamol și algocalmin. Neobișnuit este motivul (…) de a preveni infecția cu COVID”, a spus medicul nefrolog Ionuț Nistor, pentru Aleph News.

Mai mult, medicul a dezvăluit că, atunci când i s-a făcut rău, bărbatul a luat și mai multe medicamente.

„În momentul în care se simțea rău, în loc să oprească aceste medicamente, a luat și mai multe medicamente. Dacă inițial a început cu un singur comprimat, după a crescut doză până s-a agravat. Inițial a fost direcționat la spitalul din Piatra Neamț, ulterior fiind transferat la noi în spital. Din păcate acest comportament, această automedicație a dus la insuficientă renală gravă, acută și sunt puține șanse că să poată recupera complet funcția renală. Sperăm că va reuși să se recupereze funcția rinichilor dar există șanse și că pe termen scurt să fie nevoie de dializă. O să urmărim cazul în secția de nefrologie și după întreruperea acestor medicamente sperăm ca evoluția să fie favorabilă”, a mai explicat dr. Ionuț Nistor.

Care sunt efectele adverse ale automedicației?

Medicul a explicat că efectele adverse ale automedicației pot fi de la insuficiență renală până la inhibiția măduvei și producției de leucocite, acestea din urmă fiind tocmai cele care pot apăra corpul în cazul unei infecții.

„Aceste medicamente nu apără ci pot inhiba apărarea. Este bine ca orice medicament pe care îl luăm să discutăm, și dacă vorbim de un medicament pe care îl luăm o perioada lungă, să discutăm acest lucru cu medicul curant, cu medicul de familie, pentru că pot apărea efecte adverse severe atunci când dorim să facem bine și să prevenim sau luăm acel medicament în scop preventiv. Și prevenția și administrarea oricărui medicament pot duce la efecte grave și severe”, a mai spus dr. Ionuț Nistor.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel