marți, aprilie 28, 2026
8.6 C
București

Debut medical cu emoții pentru o tânără asistentă: Intervenție în ambulanță

Debut medical cu emoții pentru o tânără asistentă. Aflată la prima misiune, o asistentă medicală a asistat la nașterea unui bebeluș care s-a grăbit să vină pe lume. Micuțul s-a născut în ambulanţa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, în drum spre spital, a anunţat, luni dimineaţă, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, un apel la 112 anunţa că o femeie intrase în travaliu. Astfel, echipajul unei ambulanţe de tip B2 a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, format dintr-o asistentă medicală şi un ambulanţier, s-a deplasat de urgenţă la faţa locului.

Citeste si…

După ce au preluat gravida, în drum spre spital, naşterea s-a declanşat în ambulanţă, chiar pe targă.

„La evaluarea medicală, membrii echipajului au constatat că naşterea era iminentă: capul bebeluşului era deja vizibil. A fost o provocare pentru asistentă, care se afla pentru prima dată într-o astfel de misiune”, precizează sursa citată.

În doar câteva minute, contracţiile au progresat, iar sub supravegherea asistentei medicale, copilul a venit pe lume în siguranţă.

„Primele sale plânsete au umplut autospeciala de bucurie şi emoţie. Ulterior, echipajul s-a asigurat că atât mama, cât şi bebeluşul au ajuns în siguranţă la spital, unde au fost predaţi personalului medical de specialitate”, a mai precizat DSU, citează Pro TV.

Citeste si…

nou-nascut
Sursă foto: DSU
Maria Mocanu
Maria Mocanu
Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Absolventă de Psihologie. Am inceput sa lucrez în presă în 2011, la EvzMonden, InfoActual, AnimalZoo, EVZ și Doctorul Zilei. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate medicale și informații referitoare la evenimentele curente.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Tensiunea mare dimineața, semnal de risc pentru accident vascular cerebral la seniori

Medicii atrag atenția asupra unui fenomen frecvent la seniori....

Pericolul din spatele unei vitamine comune: poate duce la comă sau deces

Fructele și legumele sunt esențiale într-o alimentație echilibrată, datorită...

Horoscop zilnic, 28 aprilie 2026. Energie puternică și o zi excelentă pentru o zodie

Horoscop zilnic, 28 aprilie 2026. Potrivit astrologilor, ziua aduce...

Ministerul Mediului avertizează asupra poluării din marile orașe. Cine este cel mai expus în România

Poluarea aerului rămâne una dintre cele mai mari probleme...

Analiza HbA1c, testul care arată controlul real al diabetului în ultimele luni

HbA1c este una dintre cele mai importante analize pentru...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Alergia Alimentară la Bebelusi: Ghid de Recunoaștere, Reacție și Diversificare Sigură

Alergia alimentară la bebeluși reprezintă o reacție disproporționată a...

Citește și