vineri, iulie 23, 2021

De ce pleacă medicii din România? „Ești bun pănă mori, eventual la locul de muncă”. Semnal de alarmă al unui specialist ATI.

Dr. Laura Zarafin, medic specialist ATI la Spitalul Clinic Colentina din

Bucureşti, explică într-o postare pe pagina personală de Facebook motivul real pentru care atât de mulți medici români și, mai ales, tinerii absolvenți de medicină pleacă masiv în țările din Uniunea Europeană.

Medici din Romania

De ce pleacă medicii din România?

„La noi nu există nici o preocupare pentru calitatea vietii celui care muncește. Ești bun pănă mori, eventual la locul de muncă. Deficit de medici există cam peste tot în țările civilizate, tocmai de aceea tinerii noștri absolvenți de medicină sau tinerii

rezidenți și/sau specialiști sunt acceptati cu brațele deschise în țările UE (medicii români sunt printre cei mai apreciați în lume, oriunde s-ar duce să muncească).

Peste 20.000 de medici pregătiți de România au ales să plece din cauza lipsei condițiilor decente de muncă. Din cauza lipsei de respect din partea societății, din cauza programului infernal de gărzi datorat deficitului enorm de personal din anumite specialități cu grad mare de uzură.

Există o legislație europeană care precizează că timpul de lucru pentru un medic nu poate depăsi 48 de ore pe săptămână mai mult de 6 săptămâni consecutiv (numai

în caz de dezastre, calamități etc)”, a scris medicul Laura Zarafin.

Dr. Laura Zarafin: „Nu poti exploata efectiv organisme suprasolicitate”

Din cauza suprasolicitării și stresului, speranța de viață a medicilor este mult mai mică, față de alte categorii profesionale. De aceea speranța de viață a medicilor este mai mică, în general, fată de alte categorii profesionale.

Patologia apărută din cauza organizării neraționale a muncii (suprasolicitare și stres) merge de la colon iritabil la boli cardiovasculare grave, trecând prin boli locomotorii, tulburări imune, fel de fel de dermatite.

Practic orice sistem poate fi afectat, problema e care cedează primul.

Mi se pare normal să vorbim deschis despre aceste aspecte. De altfel ni se cere performanță ca în UE, noi fiind mult mai puțini decât ei și muncind în cu totul și cu totul alte condiții.

Nici măcar liberele de după gardă nu se pot lua în Romània, din cauza deficitului de personal. Nu mai spun că toate gărzile, nopțile nedormite, lasă urmări, se adună și te îmbolnavesc de cele mai multe ori.

Oricâte legi ar da orice guvern, oricât ar dori unii să mărească vârsta de pensionare, acest lucru este imposibil de realizat practic.

Mai ales în specialitățile cu un grad ridicat de stres fizic si psihic – medicina de urgență, ATI, chirurgiile de orice fel.

Sunt mult prea puțini cei care chiar pot face aceste specialități după 60 de ani. Nu poți îngrădi dreptul la muncă, este foarte adevărat; dar nici nu poti exploata efectiv organisme suprasolicitate.

Întrebare publică: De ce, ca medic, nu ai voie să te pensionezi fără penalizări după 35 de ani de muncă, de cotizație la sistemul de pensii, chiar daca nu indeplinești condiția vărstei de pensionare????”, este mesajul dr. Laura Zarafin.

Ultimele stiri

Parteneri