Sari la conținut

Declarație sfâșietoare a tatălui Alexandrei: ”Voia să se facă polițistă! Se uita mereu la astfel de filme. N-o să mă iert niciodată…”

Tatăl Alexandrei Măceșanu, declarație sfâșietoare în care a spus că nu poate să își ierte că nu a găsit-o pe fata sa în perioada în care o dăduse dispărută și ironia face să o caute la o stradă distanță de locul în care Gheorghe Dincă o sechestrase.

„Am mers devreme la adrese, joi. Acolo pe Decebal am intrat la doua case. Am spart ușile pentru că eram dornic să-mi găsesc fata. Eram în stare să trec prin foc numai să o găsesc. Dezamăgirea a fost foarte mare. Dacă apelul a fost la 11.05, noi am ajuns pe la 11.15… În acea noapte am stat la poliție până la ora 02.00 după care mi s-a spus să plec acasă, să mă odihnesc și dimineață să fiu acolo”, a povestit Ioan Măceșan.

Bărbatul încă speră ca fata sa să fie în viață și îi imploră pe cei care au luat-o să o aducă acasă, chiar să o lase la marginea drumului, el promițând că nu le va mai imputa nimic.

„Le mulțumesc tuturor celor care ne ajută în această căutare și să dea Dumnezeu să o găsim cu bine. Nu mi-am pierdut încrederea, cred că ea este în viață. Abia astept să o văd”, a spus tatăl Alexandrei, în interviul exclusiv acordat lui Mihai Gâdea.

Eleganța dialogului pe care Alexandra l-a avut în seara groazei cu operatoarea 112 este datorată educației frumoase pe care părinții i-au dat-o și tatăl Alexandrei este la fel de blajin ca fiica sa atunci când își descria călăul domn.

Dincolo de disperare și speranță, tatăl fetei a mărturisit ceva sfâșietor. Ironic, Alexandra era un mare fan filme polițiste și își dorea să se facă polițist!

Așa se explică sângele rece cu care a reușit să ofere detalii prețioase celor de la 112, așteptând cu siguranță o salvare ce nu avea să vină niciodată.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel