Descoperire neașteptată despre cauzele autismului

Un studiu de amploare realizat în Suedia indică faptul că genele sunt la fel de importante ca factorii de mediu în rândul cauzelor autismului, în condiţiile în care cercetările precedente acordau eredităţii o importanţă mult mai mare.

Cercetătorii s-au declarat surprinşi când au descoperit că ereditatea are o pondere de circa 50%, mult mai puţin decât estimările precedente de 80-90%, potrivit unui articol publicat în Journal of the American Medical Association.

Aceste rezultate provin din analiza datelor medicale colectate de la peste 2 milioane de persoane din Suedia între 1982 şi 2006, acesta fiind cel mai mare studiu din lume despre originile genetice ale autismului, o boală care afectează aproximativ o persoană dintr-o sută pe plan mondial. Statisticile americane recente estimează că o persoană din 68 suferă de autism în Statele Unite.

„Suntem surprinşi de rezultate, pentru că nu ne aşteptam ca factorii de mediu să fie la fel de importanţi (ca cei genetici, n.r.) în declanşarea autismului”, a declarat Avi Reichenberg, cercetător la Mount Sinai Seaver Center for Autism Research din New York.

Aceşti factori, nedetaliaţi în studiu, ar putea include, potrivit autorilor, statutul socio-economic al familiei, complicaţii apărute la naştere, infecţii materne şi medicamente administrate înainte şi în timpul sarcinii.

Coautori ai studiului sunt cercetătorii de la King’s College din Londra şi de la Institutul Karolinska din Stockholm.

Oamenii de ştiinţă cunosc deocamdată foarte puţine lucruri despre originile autismului şi consideră că sunt necesare studii suplimentare în acest domeniu. O serie de studii recente s-au concentrat în special pe originea prenatală, în timpul sarcinii, a acestei tulburări de dezvoltare.

Recent Posts

Ce acte să depui ca să primești bani în plus la pensie, în funcție de vârsta pensionării

Ce acte să depui ca să primești bani în plus la pensie. Numeroși pensionari sunt…

2 ore ago

Tipurile de cancer care se moștenesc cel mai frecvent

Ce tipuri de cancere se moștenesc. Cancerul, una dintre cele mai temute boli ale secolului…

3 ore ago

Cel mai încărcat energetic loc din România. Cei care ajung acolo se revigorează brusc și se pot vindeca de boli

Locul din România cu cea mai puternică încărcătură energetică se numește Gura De Rai, iar…

3 ore ago

Alimente bogate în estrogen natural benefice pentru femeile la menopauză

Estrogen natural. După 45 de ani, femeile se apropie de menopauză și au nevoie de…

4 ore ago

DNA a anunțat că IPS Teodosie a fost trimis în judecată pentru corupție

IPS Teodosie, trimis în judecată pentru corupție. Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a fost trimis în…

4 ore ago

Medic: Lipsa acestor două vitamine poate cauza varice și vânătăi

Varice, vene sparte și vânătăi pe picioare din senin. Nu-ți amintești de vreo lovitură puternică,…

5 ore ago

Citeste si: