Categories: Stil de viaţă

Dieta „Vârcolac” te ajută să slăbești aproape trei kilograme în 24 de ore. Madonna și Demi Moore sunt adeptele acestui regim

Potrivit Administrației Naționale a Oceanelor din SUA, atunci când Soarele, Luna și Pământul se află perfect aliniate în timpul lunii pline, există o schimbare de presiune atmosferică, dar și de mișcare a apelor.  Mai nou, președintele Federației Internaționale de Aromaterapie susține că schimbarea presiunii atmosferice are un impact major și asupra metabolismului uman, favorizând slăbirea și eliminarea toxinelor din organism.

Concret, în timpul lunii pline, “apa din țesuturi își reinversează cursul și iese din celule”, rezolvând astfel problema retenției de apă și stimulând procesul de lipază-descompunerea grăsimilor stocate în celulele corpului. În plus, dieta “vârcolacului” ajută organismul să absoarbă mai bine nutrienții din mâncare.

Planul dietei în funcție de cele două faze ale lunii

Deși există mai multe variații ale acestei diete, acestea au un numitor comun: consumul de lichide. Asemeni unei detoxifieri, timp de câteva zile pe lună se vor bea doar sucuri naturale, fie în timpul lunii pline, fie în timpul lunii noi. Avantajul de a ține o dietă în oricare dintre aceste zile este că reduce la minimum poftele.

Pașii de bază

Așa cum sugerează și numele, dieta lunii presupune o zi sau două de post în care se vor consuma exclusiv apă minerală și plată sau sucuri de legume și fructe. Specialiștii spun că primele 24 de ore sunt cruciale pentru curățirea organismului de toxine, timp în care oamenii pot slăbi chiar și până la trei kilograme, în mare parte apă.

Dieta “Vârcolac” extinsă

În acest plan, toate fazele lunii sunt acoperite, luna plină, lună în descreștere, lună nouă și lună în creștere.

Prima etapă are aceleși reguli ca dieta „Vârcolac” de bază.

A doua fază – luna în scădere – este perioada în care luna ”încurajează detoxifierea și eliminarea apei în exces din organism” în timp ce scade pofta de mâncare, potrivit Moon Connection.

Cei care țin dieta sunt sfătuiți să bea aproximativ opt pahare de apă in fiecare zi a lunii în descreștere și să consume alimente solide.
A treia fază – luna nouă – are o mare influență asupra organismului. În timpul acestei faze cei care țin dieta trebuie să urmeze același plan pe care l-au urmat în timpul lunii pline, adică să consume doar lichide și să bea cât mai mult ceai verde.
A patra fază – luna în creștere – este cea în care pofta de mâncare tinde să crească. În timpul acestei faze cei care vor să piardă în greutate sunt sfătuiți să evite dulciurile și grăsimile. Consumul lichidelor între orele 15.00 și 17.00 vă ajută să vă simțiți mai plini și să vă țineți în frâu pofta de mâncare. Nu este recomandat să mâncați după orele 18.00.

Există baze științifice în ceea ce privește această dietă?

Legătura dintre lună și corpurile noastre nu este pe deplin înțeleasă de oamenii de știință. în orice caz, starea noastră de spirit și emoțiile tind să fie mai intense în timpul lunii pline, influențând și sănătatea. Potrivit unui studiu publicat în jurnalul Interactive Cardiovascular and Thoracic Surgery, pacienții care sufereau operații pe cord se vindecau mai repede și aveau șanse mai crescute de supraviețuire.

Dieta „Vârcolac” poate duce la pierdere în greutate, pentru că este o dietă bazata pe perioade scurte de post.

 

 

 

Recent Posts

Furia are un efect devastator asupra sănătății. Află ce boli riști chiar și după un acces scurt de furie

Furia nu îți strică doar starea de spirit, nu îți afectează doar relațiile sau te…

13 minute ago

Marțea Albă: nu face acest lucru în a treia zi de Paște, că o să ai ghinion tot anul!

A treia zi de Paște sau Marțea Albă este extrem de importantă și are câteva…

43 de minute ago

Câte ouă poți mânca pe zi în siguranță și cum poți ajunge la intoxicație

Câte ouă poți mânca pe zi. Numărul de ouă pe care îi poți consuma în…

o oră ago

Avertismentul cercetătorilor: Poți muri dacă adormi cu televizorul deschis

Știai că poți muri dacă adormi cu televizorul deschis? Legătura dintre deces și obiceiul de…

o oră ago

Ce este jurământul lui Hipocrate. Semnificații actuale în practica medicală

Jurământul lui Hipocrate este un pilon al eticii medicale, o declarație solemnă a valorilor și…

2 ore ago

Femeile sunt cu 40% mai expuse riscului de depresie în timpul perimenopauzei

Potrivit unui studiu, femeile aflate în stadiul de perimenopauză prezintă un risc crescut de a…

2 ore ago

Citeste si: