Două analgezice comune pot creşte riscul de probleme cardiace

Două analgezice comune, ibuprofenul şi diclofenacul, pot creşte riscul de probleme cardiace, dacă sunt luate în doze mari o perioadă lungă de timp potrivit unui studiu publicat în revista medicală Lancet.

Persoanele care suferă o formă severe de artrită folosesc ibuprofen sau diclofenac, care au şi rol antiinflamator, în viaţa de fiecare zi. Potrivit noului studiu, cele două medicamente prezintă un risc şi mai mare în cazul fumătorilor şi al persoanelor supraponderale.

Nu este prima dată când se constată existenţa unui asemenea risc, dar de această dată o echipă de cercetători de la Universitatea Oxford a analizat problema în detaliu, dorind să-i ajute pe pacienţi să facă alegeri în cunoştinţă de cauză.

Pentru a evalua impactul celor două antiinflamatoare nesteroidiene, au fost analizate situaţiile a 353.000 de pacienţi din 639 de teste clinice separate, urmărindu-se cazurile în care s-au administrat doze mari, de 150 mg de diclofenac sau 2400 de ibuprofen pe zi. Cercetătorii au conchis că numărul de atacuri de cord a crescut de la 8 la 1000 de persoane pe an la 11 la 1000 de persoane, pe fondul administrării medicamentelor.

Prof. Colin Baigent a menţionat că persoanele care iau cele două medicamente rar, ca de exemplu pentru dureri de cap, nu trebuie să-şi facă probleme. În schimb, riscul dozelor mari este şi mai mare pentru cei care au deja probleme cardiace şi pentru cei care au tensiune mare, colesterol ridicat sau fumează.

Un medicament similar, rofecoxib, cunoscut sub denumirea Vioxx, a fost retras de pe piaţă în mod voluntar de producător în 2004, după apariţia unor probleme similare.

Prof. Donald Singer, de la Universitatea Warwick, membru al Societăţii britanice de farmacologie, a notat că aceste constatări atrag atenţia asupra unui aspect foarte important atât pentru pacienţi cât şi pentru medicii care le prescriu reţeta, şi anume că medicamentele puternice pot avea efecte nocive grave. ‘De aceea, este important ca medicii să ţină cont de aceste riscuri şi să se asigure că pacienţii sunt pe deplin informaţi în legătură cu medicamentele pe care le iau’, a conchis profesoru

Recent Posts

CUPLURILE perfecte ale horoscopului. 5 perechi de ZODII care simt o atracție irezistibilă

Atracția dintre semnele zodiacale este influențată de diferiți factori astrologici. De altfel, relaţiile matrimoniale sunt…

7 minute ago

Veşti bune pentru pacienţi şi medici! Ce se va întâmpla cu cardul de sănătate

În ultimii ani, platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS) a funcţionat cu sincope, fiind…

26 de minute ago

9 mai – Ziua Europei, ziua Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial

România aniversează pe 9 mai, Ziua Europei, cunoscută drept Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel…

46 de minute ago

Horoscop 9 mai, cu Neti Sandu. Noroc financiar cu carul pentru aceste 4 zodii!

Horoscopul zilei de 9 mai 2024, prezentat de Neti Sandu la Știrile ProTV. Va fi…

o oră ago

AVERTIZARE ANM: vine prăpădul peste România de joi, 9 Mai. Apare un fenomen extrem

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru joi, 9 mai 2024. Specialiștii…

o oră ago

Citeste si: