Sari la conținut

Două persoane au fost salvate în urma unui transplant renal cu rinichii celui mai vârstnic donator de până acum

Două persoane au fost salvate în urma unui transplant renal. Familia unui bărbat în moarte cerebrală a donat rinichii. El este cel mai vârstnic donator de până acum.

O echipă de medici de la Spitalul Parhon a efectuat două transplanturi renale, după ce familia unei persoane aflată în moarte cerebrală a decis să doneze rinichii acesteia.

Dr. Raluca Neagu, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi, a declarat duminică că viaţa a doi pacienţi aflaţi în suferinţă din cauza unor afecţiuni renale grave s-a schimbat în bine prin bunăvoinţa familiei unui pacient aflat în moarte cerebrală.

„Cei doi pacienţi se aflau pe lista de aşteptate. Rinichii prelevaţi au fost transplantaţi la Spitalul Clinic Dr.C. I. Parhon din Iaşi. Mulţumim familiei donatorului pentru bunătatea de care a dat dovadă ajutând prin gestul lor un semen necunoscut”, a declarat dr Raluca Neagu, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi.

Potrivit sursei citate, acesta este cel mai vârstnic donator de până acum şi este a treia prelevare de organe făcută în cursul acestui an de la o persoană aflată în moarte cerebrală.

Dr. Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Dr. C.I. Parhon, a declarat pentru Agerpres că beneficiarii transplantului sunt o femeie în vârstă de 62 de ani din judeţul Galaţi şi un bărbat în vârstă de 54 de ani din judeţul Neamţ.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel