joi, aprilie 30, 2026
5.1 C
București

Dr. Adrian Streinu-Cercel, despre o boală rară și severă: Afectează profund viața pacienților

Dr. Adrian Streinu-Cercel, despre o boală rară și severă: „HTAP este frecvent diagnosticată cu întârziere şi la fel se întâmplă cu majoritatea bolilor rare. În cazul acestora, este o luptă contra cronometru. Este momentul, nu doar oportun, ci esenţial, să prioritizăm bolile rare”, atenționează prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.

Este vorba despre hipertensiunea arterială pulmonară (HTAP), o boală rară, progresivă şi „invalidantă” care afectează grav viaţa pacienţilor. 32% dintre aceştia decedează în primul an de la diagnostic, iar la cinci ani, doar 34% mai sunt în viaţă, au semnalat, marţi, la Palatul Parlamentului, organizatorii expoziţiei „Aer la înălţime”, parte integrantă din proiectul AER (Acces Eficient la Resursele Sistemului de Sănătate pentru HTAP), o iniţiativă a Asociaţiei Pacienţilor Hipertensivi Pulmonari (APHP).

Citeste si…

În acest context, în cadrul Comisiei pentru sănătate din Senat au fost dezbătute cinci priorităţi strategice de îmbunătăţire a procesului de diagnosticare, accesul la terapii inovatoare şi îngrijirea sustenabilă a acestor pacienţi, priorităţi identificate în cadrul proiectului AER: creşterea finanţării pentru bolile rare, simplificarea procesului de tratament, facilitarea accesului pacienţilor din zone izolate, crearea unui registru naţional pentru HTAP şi accelerarea introducerii terapiilor inovative, potrivit Agerpres.

Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel a vorbit despre HTAP. Acesta spune că această boală este frecvent diagnosticată cu întârziere şi la fel se întâmplă cu majoritatea bolilor rare.

Adrian Streinu-Cercel – O luptă contra cronometru pentru pacienții diagnosticați tărziu

Cercel

„HTAP este frecvent diagnosticată cu întârziere şi la fel se întâmplă cu majoritatea bolilor rare. În cazul acestora, este o luptă contra cronometru. Este momentul, nu doar oportun, ci esenţial, să prioritizăm bolile rare. Să le scoatem din zona invizibilităţii, din umbra statisticilor. Să înţelegem că fiecare pacient cu o boală rară, chiar dacă este parte dintr-un procent mic, are nevoie de 100% din efortul nostru. Vorbim adesea despre eficienţă în sistemul medical. Dar adevărata eficienţă începe cu echitate – atunci când oferim fiecărui pacient şansa la o viaţă normală, indiferent cât de rară este boala sa”, a declarat preşedintele Comisiei pentru sănătate, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.

Tudor Constantinescu, medic primar pneumolog, coordonator centru HTAP la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a subliniat că este vorba de o boală care progresează „tăcut, dar rapid”.

„HTAP este o boală care progresează tăcut, dar rapid. Din păcate, ajungem să diagnosticăm prea târziu. Avem nevoie de trasee clare, acces la tratamente moderne şi pregătirea cadrelor medicale pentru a recunoaşte simptomele HTAP’, a completat Constantinescu.

Citeste si…

Potrivit acestuia, raportul de activitate al CNAS a indicat faptul că în 2024, în România au fost trataţi 775 de pacienţi cu HTAP, la un cost mediu de 48.178 lei per pacient. Între 2013 şi 2024, numărul de pacienţi cu HTAP a crescut cu aproximativ 158%. În acelaşi timp, finanţarea alocată a crescut doar cu 118%, iar această „discrepanţă pune o presiune semnificativă pe sistemul de sănătate şi afectează accesul pacienţilor la tratamente eficiente”

Maria Mocanu
Maria Mocanu
Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Absolventă de Psihologie. Am inceput sa lucrez în presă în 2011, la EvzMonden, InfoActual, AnimalZoo, EVZ și Doctorul Zilei. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate medicale și informații referitoare la evenimentele curente.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Gestul banal de la bloc care te poate costa scump. Mulți români îl fac fără să știe

Românii care locuiesc la bloc trebuie să respecte reguli...

Descoperire alarmantă: un antioxidant comun ar putea alimenta tumorile canceroase

În ultimii ani, cercetarea oncologică și-a extins semnificativ direcția...

Cancerul de col uterin face ravagii în România. 10 femei se îmbolnăvesc zilnic, 5 mor

Cancerul de col uterin rămâne una dintre cele mai...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

A fost descoperit un posibil factor ”cheie” în progresia unei boli grave

Potrivit unor noi cercetări, oamenii de știință au descoperit...

Semnal de alarmă tras de cercetător: Poți dezvolta o boală gravă dacă…

Cercetătorii de la Harvard University au analizat datele...

Semnele timpurii care apar la boala Parkinson. Simptome ignorate frecvent

Boala Parkinson este o afecțiune neurologică în care neuronii...

Dr. Pautov explică fibromialgia, boala ignorată care afectează 8% din populație

Fibromialgia afectează 8% din populația lumii. Dr. Vlad Pautov...

Purple Day 2026: Ziua mondială de conștientizare a epilepsiei

Purple Day 2026: Ziua mondială de conștientizare a epilepsiei....

Citește și