
Dr. Oz. Trusă naturală de prim ajutor, pentru durere de gât, balonare sau migrene

Dr. Oz. Trusă naturală de prim ajutor, pentru durere de gât, balonare sau migrene
Doctorul Mehmet Oz, cunoscut drept dr. Oz, este unul dintre cei mai celebri doctori din SteteleUnite ale Americii. Acesta și-a câștigat notorietatea în urma aparițiilor televizate, prin stilul nonconformist și asumat de a populariza medicina pe înțelesul oamenilor simpli.
Acesta a prezentat, printre altele, o listă de remedii naturale, pe care oricine le pate folosi în cazuri de urgență medicală sau cosmetică.
Te-ar mai interesa: Dr. Gheorghe Mencinicopschi: Cum să mănânci mult f...
Potrivit dr. Oz, o soluţie rapidă şi ieftină pentru migrene este uleiul esenţial de mentă. Este un produs natural pe care îl poţi păstra în casă pentru situaţiile în care te confrunţi cu migrene. Cum poți să-l folosești?
Ce ai de făcut? Masează câteva picături de ulei esențial de mentă, amestecat cu câteva picături de ulei de măsline sau de cocos, pe tâmple. Lasă-l, mai apoi, să acţioneze 15-30 de minute. Acesta calmează nervii, datorită proprietăţilor antiinflamatorii.
Unul dintre cele mai bune remedii împotriva balonării este ceaiul de păpădie. Acesta are un efect diuretic blând şi elimină din apa reţinută de corp. Mai mult de atât, substanţele sale ajută la stimularea bilei, lucru care favorizează digestia alimentelor grase care pot accentua senzaţia de balonare.
Te-ar mai interesa: Colesterolul marit: Cresterea se poate preveni?...
Pentru persoanele care au probleme cu digestia şi fierea, dr. Oz recomandă zilnic câte o cană cu ceai de păpădie.
Masajul, uleiul de mentă şi gheața. Iată doar câteva dintre cele mai utile soluţii pentru a alina durerea de spate.
Ce trebuie să faci? Amestecă o cană de apă cu două picături de ulei de mentă şi toarnă într-o tavă pentru gheaţă, după care lasă la congelator. Masează spatele cu aceste cuburi de gheaţă pentru a alina durerea de spate.
Te-ar mai interesa: Mituri despre boala tăcută care face prăpăd în lum...
Este indicat să păstrezi un sirop preparat în casă, ca să-l ai la îndemână pentru durerile de gât.
Cum se realizează siropul? Dr. Oz recomandă să amesteci 1/4 linguriţă cu piper cayenne cu 1 linguriţă de oţet de mere, 2 linguri cu apă şi 1 lingură cu miere de albine.
Ca să ai un ten strălucitor, Dr. Oz recomandă folosirea maionezei. Maioneza este un produs care păstrează elasticitatea pielii şi îi redă strălucirea, datorită uleiului de soia.
Te-ar mai interesa: Rune 4 – 10 iulie. Mihai Voropchievici: O su...
Dr. Oz susține că uleiul de măsline hidratează intens părul şi-i redă strălucirea.
Ce trebuie să faci? Masează puţin ulei de măsline în păr şi acoperă cu un prosop. Lasă să acţioneze 10 minute, după care spală părul cu şampon şi foloseşte un balsam.
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Urmăriți Doctorul Zilei și pe Google News.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.