Sari la conținut

După suspendarea managerului spitalului se cere și demisia primarului de la Urziceni

Sursă foto: Ora de Sibiu
nereguli grave constatate de echipele de control

Un număr de 20 de organizații civice cer retragerea sprijinului politic al PNL pentru primarul Constantin Sava și demisia lui, într-o scrisoare deschisă transmisă miercuri, 2 august, ministrului sănătății, conducerii PNL și Avocatului Poporului.

În scrisoare a fost solicitată inclusiv demiterea managarului spitalului, Daniela Ianuș, suspendată acum din funcție. ONG-urile reclamă afirmațiile rasiste și discriminatorii pe care le-a făcut la adresa romilor, prin care a scos comunitatea de etnie „țap ispășitor” pentru lipsurile spitalului din subordinea primăriei.

Acuzații de discriminare

Scrisoarea publică vine la două zile după ce o tânără de 24 de ani de etnie romă a născut pe trotuarul din fața Spitalului Municipal Urziceni. Ajunsă în travaliu acolo, medicii au trimis-o la spital în Slobozia, motivând că nu au ginecologi. Tot astăzi, miercuri, primarul din Urziceni a suspendat-o din funcția de manager al spitalului pe Daniela Ianuș.

”Având multiple discuții în ultimele 24 de ore cu colaboratorii noștri din zona Urziceni – Bărbulești, mai multe persoane de etnie romă ne-au expus revoltate modul în care sunt tratate în spitalul administrat de către doamna director: acestea sunt uneori respinse, batjocorite și tratate cu indiferență, fiindu-le recomandat să se ducă la spital în București sau în Slobozia, astfel, cerem de urgență controale la Spitalul Municipal Urziceni din partea Ministerului Sănătății pentru a înțelege și a gestiona modul discriminator în care sunt tratați pacienții romi în acest spital”, au transmis asociațiile, într-o scrisoare deschisă.

Se solicită demiterea primarului de la Urziceni

Retragerea sprijinului politic al PNL pentru primarul Constantin Sava și demisia lui sunt necesare, spun cele 20 de ONG-uri. Edilul ar fi trebuit să o demită pe managera unității medicale „în momentul în care a fost informat despre acest caz”.

”În același timp, considerăm că demisia din funcție a domnului primar este necesară pentru modul în care acesta alege să stereotipizeze romii din localitatea sa, cât și romii din Bărbulești, utilizându-i pe aceștia în rol de țapi ispășitori pentru situația în care se află spitalul,” se menționează în scrisoare.

Organizațiile semnatare au avertizat că vor face plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, susțin ele. CNCD are deja în curs o anchetă pentru situația de la Urziceni. Consiliul s-a autosesizat și pentru declarațiile primarului Constantin Sava.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel