Sari la conținut

Cât de periculoasă poate fi durerea de cap! Când e cazul să mergi la urgență, atenție la aceste simptome

Durerea de cap chinuitoare? Când e cazul să mergi la urgență cu o durere de cap

Durerea de cap este una dintre cele mai comune dureri. Pînă la 75% dintre adulții din toată lumea a avut o durere de cap în anul care a trecut.

De altfel, durerile de cap sunt o cauză majoră de absenteism de la birou și de la școală. În același timp au un impact negativ asupra vieții sociale și de familie. Pentru unii oameni lupta constantă cu aceste dureri este o sursă de anxietate și depresie.

Există peste 150 de tipuri de dureri de cap. Însă numai 3 tipuri sunt cele care ar trebui să ridice semnale de alarmă și să vă trimită de urgență la medicul neurolog.

Prima este o durere de cap care apare foarte brusc, este foarte intensă sau este asociată cu un semn neurologic clar cum ar fi un deficit motor, o slăbiciune musculară, o problemă de coordonare, o problemă de vedere sau greață și vărsături pe care nu le poți opri.

Bruschețea și intensitatea mare a apariției ar trebui să determine persoana în cauză să se îndrepte spre un serviciu neurologic de urgență. O altă durere de cap care m-ar duce la neurolog ar fi una atipică – adică una care apare direct cu vărsături și greață, care se instalează în prima parte a zilei, care vine cu o senzație de somnolență și de confuzie sau cu modificări subtile de echilibru sau de coordonare.

O a treia categorie de durere de cap îngrijorătoare este durerea care nu trece. În ciuda faptului că o știu de mult și iau medicamente, această durere tot persistă. Însă cel mai grav aspect într-o durere de cap este prezența acestor alte simptome neurologice – fie că este amorțeală pe jumătate de față sau de corp, scădere de putere sau somnolență – acestea trebuie să te îndrume de urgență spre ambulanță sau camera de gardă. Fereastra în care poți trata o afecțiune anunțată de această durere este destul de mică așa că trebuie să acționezi rapid”, Dr. Dan Buzoianu este medic neurolog specializat în afecțiuni neurovasculare.

Printre principalele cauze ale durerilor de cap sunt consumul de alcool, schimbarea rutinei de somn și alimentație, depresia, stresul emoțional, excesul de medicamente, postura greșită și schimbările climatice.

Indiferent de ceea ce declanșează durerile de cap, este important să știm că tratamentul trebuie să fie personalizat, adaptat fiecărui pacient în parte. În mare sunt două tipuri de tratamente – cel de fază acută sau ce facem atunci când apare durerea și cel de prevenție.

În primul caz putem folosi un antiinflamator în combinație cu un antiemetic dacă durerea este însoțită de greață. Atunci când durerea și greața nu trec astfel putem folosi alte substanțe active care se administrează intranazal sau cutanat.

O altă opțiune este oxigenul în cantitate foarte mare. În ce privește prevenția, fiecare dintre aceste dureri are un tratament specific. Însă cel mai important aspect, indiferent de tratament, este că neurologul trebuie să aibă o discuție cu pacientul despre posibilele efecte adverse, despre ce trebuie monitorizat cu fiecare medicament în parte și despre efectele dezastruoase pe care le are automedicația”, Dr. Ana Maria Vlădilă este medic neurolog specializat în patologii neurodegenerative și ecografie Doppler.

O clinică privată de neurologie a lansat o serie de webinarii cu teme medicale pentru publicul larg. Prima ediție a avut ca subiect principal durerile de cap și a abordat subteme precum tipurile de dureri de cap, tratamentul lor și semnalele de alarmă care ar trebui să trimită pacientul de urgență la medicul neurolog. Webinarul a fost gratuit și este încă disponibil pe pagina de Facebook a clinicii.

Webinarul despre dureri de cap a fost primul dintr-o serie de webinarii. Acestea vor aborda probleme medicale de interes general din sfera neurologică precum amețeli, migrene, dureri de spate, slăbiciune musculară, amorțeala membrelor, oboseală cronică și altele. Materialul este disponibil gratis pe pagina de Facebook a clinicii, unde puteți lăsa întrebări la care medicii vor răspunde în timpul webinariilor.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel