Sari la conținut

Durerea de umăr este mai periculoasă decât ai crede! Ce probleme de sănătate ascunde și care sunt soluțiile propuse de specialiști

Durerea de umăr poate ascunde o afecțiune serioasă. Desigur, nu e vorba de durerea de umăr pasageră, ci de cea care poate chinui o persoană zile întregi. În primul rând, trebuie depistată cauza pentru care apare durerea de umăr.

Afecțiuni ale umărului: leziunea coafei rotatorilor. Tot ce trebuie să știi despre această afecțiune

Leziunea coafei rotatorilor este unul dintre cele mai frecvente „accidente” care se întâmplă la nivelul umerilor.

„Leziunile de la nivelul umărului sunt dificil de tratat din cauza faptului că solicitarea umărului este permanentă, cu fiecare mișcare a brațului, situație ce presupune accentuarea durerii și posibila agravare a leziunii deja existente.

Stabilitatatea umărului este conferită de coafa rotatorilor, de capsulă și ligamentele periarticulare și de ceilalți mușchi din vecinătatea articulației”, explică Pr. Dr. Cornel Brotac, Medic Specialist Recuperare, Medicina Fizică și Balneologi, Medicină Alternativă și Regenerativă.

Care sunt simptomele specifice leziunii de coafă rotatorie?

  • Atrofia mușchilor de la nivelul umărului.
  • Durere la ridicarea brațului.
  • Durere la coborârea brațului după o ridicare la nivel maxim.
  • Slăbiciune la ridicarea și rotirea brațului.
  • Crepitații sau cracmente in anumite poziții.

„Simptomele leziunilor de coafă rotatorie pot apărea imediat după un traumatism – indirect sau prin impact la nivelul umărului.

Când leziunile apar traumatic, simtomele constau în durere acută, senzație de ruptură și slăbiciune imediată a brațului. Simptomele se pot dezvolta de asemenea gradat, în urma activităților de uzură efectuate deasupra capului sau în timp îndelungat.

Durerea din regiunea anterioară a umărului radiază în regiunea laterală a brațului și la început poate fi ușoară, apărând doar în timpul activităților solicitante. În timp, durerea crește în intensitate, inclusiv în repaus, și poate apărea atunci când greutatea apasă pe regiunea afectată, de exemplu în timpul nopții”, continuă specialistul.

Infiltrația cu PRP sub ghidaj ecografic, reprezintă una dintre terapiile medicinei regenerative care ajută la recuperarea articulației.

„PRP – infiltrații cu plasma îmbogățită cu trombocite se obține din sângele propiu al pacientului prin centrifugare cu scopul de a produce o concentrație de pana la 5-10 ori mai mare de trombocite.

Această tehnică este cunoscută și sub numele de terapia vampir, iar procedeul de recoltare – centrifugare a sângelui pacientului se realizează simplu, printr-o simplă puncție venoasă la nivelul antebrațului, și are o durată de aproximativ 15 min.

După ce procedeul de centrifugare este realizat, pacientului i se introduce prin injecție plasma bogată în trombocite și citokine, compuși ce stimulează regenerarea și vindecarea țesutului afectat!”, conchide dr. Cornel Brotac.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel