Din cuprinsul articolului
Șoferii care circulă pe drumurile publice din România trebuie să aibă în mașină trusă medicală, două triunghiuri reflectorizante și stingător de incendiu. Lipsa acestor dotări, folosirea unor echipamente expirate sau neomologate poate aduce amenzi de peste 1.000 de lei.
Obligația este prevăzută de legislația rutieră în vigoare, respectiv OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Regulamentul de aplicare aprobat prin HG nr. 1391/2006.
Ce trebuie să ai obligatoriu în mașină
Potrivit art. 8 din OUG nr. 195/2002, fiecare autovehicul, tractor agricol sau forestier și tramvai trebuie să fie dotat, pentru a circula pe drumurile publice, cu:
- trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante, stingător de incendiu.
- Toate echipamentele trebuie să fie omologate și în stare bună de folosire.
„Dotarea minimă a unui autovehicul nu ține doar de respectarea legii, ci de protejarea vieții. Astfel, echipamentele esențiale precum trusa de prim ajutor, stingătorul și triunghiurile reflectorizante permit intervenția rapidă în primele momente ale unei situații critice și previn accidentele suplimentare. Acestea sunt echipamente simple, dar esențiale pentru siguranța și protecția tuturor participanților la trafic”, a declarat pentru Digi24.ro Alexandru Popa, comisar-șef de poliție în cadrul Direcției Rutiere.
Triunghiurile reflectorizante, obligatorii în caz de oprire de urgență
Cele două triunghiuri reflectorizante sunt necesare atunci când mașina rămâne imobilizată pe carosabil sau când apare o defecțiune tehnică.
Rolul lor este să avertizeze ceilalți participanți la trafic și să reducă riscul producerii unui accident.
Un triunghi omologat poate fi recunoscut după marcajul format din litera E și codul țării care a acordat omologarea, încadrate într-un cerc, precum și după seria de identificare. Aceste echipamente sunt reglementate la nivel internațional prin Regulamentul nr. 27 CEE-ONU.
Extinctorul trebuie să fie omologat și verificat
Stingătorul de incendiu este obligatoriu pentru toate autovehiculele care circulă pe drumurile publice. Acesta trebuie să fie omologat, funcțional și verificat periodic.
În cazul unui incendiu la motor sau în habitaclu, extinctorul poate limita pagubele până la sosirea echipajelor de intervenție.
În România, stingătoarele sunt reglementate prin Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.
Trusa medicală auto trebuie să fie completă și valabilă
Trusa de prim ajutor trebuie să conțină materiale necesare pentru intervenția rapidă în caz de accident.
Printre acestea se numără dezinfectant, bandaje, plasturi, vată medicinală, mănuși de unică folosință, bandă adezivă, folie izotermă de supraviețuire, ace de siguranță și dispozitiv intermediar pentru respirație gură la gură, cu valvă unidirecțională sau filtru.
Cutia trusei trebuie să fie rigidă, realizată din material plastic rezistent la șoc. Trusele sanitare auto sunt reglementate prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 623/1999.
Cât sunt valabile trusa medicală și extinctorul
Valabilitatea echipamentelor este importantă. Nu este suficient ca ele să existe în mașină.
Trusa medicală are, de regulă, un termen de valabilitate între 2 și 5 ani, în funcție de producător. Data este inscripționată pe ambalaj. După expirare, conținutul nu mai este considerat sigur și trebuie înlocuit.
Extinctorul are, de obicei, o valabilitate de aproximativ 5 ani, dar trebuie verificat periodic, conform instrucțiunilor producătorului.
Triunghiurile reflectorizante nu au termen de expirare, dar trebuie să fie omologate, vizibile, intacte și în stare bună de utilizare.
Anvelopele de iarnă, obligatorii în funcție de vreme
Anvelopele de iarnă nu sunt obligatorii într-o anumită perioadă fixă din an, ci în funcție de condițiile de drum.
Obligația se aplică atunci când autovehiculul circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 5/2011 a fost modificată OUG nr. 195/2002, fiind introdusă obligativitatea dotării cu anvelope de iarnă omologate.
Ce amenzi riscă șoferii
Șoferii care nu au în mașină trusă medicală, extinctor sau triunghiuri reflectorizante, ori circulă cu echipamente expirate sau neconforme, riscă amendă din clasa a II-a de sancțiuni.
Amenda este între 4 și 5 puncte. În prezent, un punct de amendă valorează 202,5 lei. Astfel, sancțiunea este între 810 lei și 1.012,5 lei.
„Șoferii au posibilitatea de plată în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal. În acest termen, vor plăti jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, respectiv 405 lei. Legea nu prevede puncte penalizare, ca măsură contravențională complementară pentru o astfel de faptă”, a explicat pentru Digi24.ro Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Poliției Române.



