Sari la conținut

Elena Lasconi, dărâmată de acuzațiile fiicei sale: „Două zile am bolit, nu am putut să mă ridic din pat. Nu m-am așteptat nici în cele mai cumplite coșmaruri la așa ceva”

Elena Lasconi și fiica
Sursa foto: wowbiz.ro
Elena Lasconi, declaratii despre scandalul în care a fost tâtâtă de propria fiică

Elena Lasconi a făcut lumină în legătură cu scandalul în care a fost pusă la zid și renegată public și de propria ei fiică, Oana, care locuiește la Paris.

Reamintim că în noiembrie, 2023, primărița orașului Câmpulung Muscel, cap de listă USR la alegerile europarlamantare, a participat la o emisiune unde a fost întrebată dacă susţine căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Elena Lasconi, dărâmată de acuzațiile fiicei sale: „Două zile am bolit, nu am putut să mă ridic din pat”

„Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a răspuns Elena Lasconi, care a adăugat că a participat la referendumul pentru familia tradiţională organizat în 2018 şi a votat ”DA”.

Imediat, Oana, în vârstă de 31 de ani, fiica Elenei Lasconi, s-a arătat „dezgustată”  public de declarațiile mamei: „Această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie”

La aproape trei luni de la acest scandal, Elena Lasconi și-a spus partea de adevăr, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D.

„Două zile am bolit, pur și simplu nu am avut putere să mă ridic în picioare. Mă trezeam la două, la trei și plângeam în hohote. Nici nu mai știam de ce plâng la un moment dat. Bineînțeles că treci prin toate stările. Prima dată te cerți, după care te împaci, încerci să găsești un dialog, care e treaba, unde era problema.

N-aș vrea să vorbesc mai multe despre relația mea cu Oana, dar suntem ok, sunt ok cu ea. Suntem mamă și fiică. Poate cei care se uită la televizor au rețeta părinților perfecți sau a copiilor perfecți, a relațiilor perfecte, a politicianului perfect. ei, iată, că eu sunt vulnerabilă. Vulnerabilitatea înseamnă iubire, înseamnă empatie, înseamnă iertare”, a declarat Elena Lasconi.

Elena Lasconi si fiica
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Mă îmbrăcam numai cu haine second-hand, pentru că Oanei îi cumpăram haine noi”

Oana Lasconi realizează acum că nu nu ar fi trebuit să își menajeze atât de mult fiica și să nu o ferească de greutăți.

„Eu am dat totul. Nu am să-mi reproșez nimic. Am sacrificat foarte mult, am ars foarte multe etape din viața mea. Eu nu am avut viață, a trebuit să muncesc din greu. Mă îmbrăcam numai cu haine second-hand. Pentru că Oanei îi cumpăram haine noi sau îi trimiteam bani pentru meditațiile la engleză sau matematică sau să cumpăr mobilă.

Nu am avut cinci ani plafoniere în casă, aveam doar dulie cu fire. Am pus foarte mult suflet și toți banii mei să o aduc pe fată aici (…) Poate că aș reproșa faptul că nu am ținut-o cu mine la greu. Atunci când dormeam pe gresie și mâncam macaroane fierte, altfel dai valoare momentului.

Eu mi-am dat sufletul și în continuare o sprijin. O iubesc, mi-am dorit-o din suflet. Știu că mulți așteaptă telenovele. N-am să ofer. Am făcut tot ce am știut eu mai bine, la momentul respectiv”, a precizat Lasconi.

Elena Lasconi: „Nu m-am așteptat nici în cele mai cumplite coșmaruri și nu doresc nimănui așa ceva”

Elena Lasconi a mărturisit că declarațiile fiicei sale au luat-o prin surprindere și că nu s-a așteptat „nici în cele mai cumplite coșmaruri” să trăiască un asemenea episod.

„Nu știam…nu m-am așteptat nici în cele mai cumplite coșmaruri la chestia asta. După o viață în care muncești de-ți sar capacele, pe românește.

Nu m-am așteptat nici în cele mai cumplite coșmaruri și nu doresc nici măcar membrilor PNL, despre care spuneam că sunt „răul“, să li se întâmple așa ceva cu copiii lor.

Este îngrozitor. Două zile nu am putut să mă ridic din pat. Eu nu mi-am sacrificat fiica.

Nu am știut, nu am urmărit-o pe Instagram, pentru că eu vorbesc cu ea, de cele mai multe ori am vorbit despre relații cu bărbați. Mai mult de atât nu vreau să vorbesc despre Oana. Este copilul meu, indiferent ce ar face și ce ar zice.

Va rămâne copilul meu. Nu vreau să mai scot lucruri la suprafață pentru că voi redeschide telenovela și nu are niciun sens pentru mine. E un subiect închis. Fata mea este fata mea și va rămâne fata mea, așa cum e ea“, a mai spus Elena Lasconi.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel