Sari la conținut

Este oficial! Raport European: Sistemul românesc de sănătate este în COLAPS

Avem cel mai slab sistem medical din Europa. Este o statistică făcută la nivel european care arată că România nu a adunat nici măcar 500 de puncte din o mie cât avea clasamentul. Mai mult, sistemul medical pare că s-a înrăutăţit pentru că, în ultimii doi ani, ne-au depăşit inclusiv Albania şi Muntenegru.

Pentru a face clasamentul, Indexul European al Consumatorului de Sănătate a mizat pe chestionare completate chiar de pacienţi. Au fost luate în calcul de la drepturile şi informarea pacienţilor până la timpii de aşteptare pentru tratament, rezultatele tratamentelor, prevenţie şi farmaceuticele.

În urma acestor date din 2017, România a ieşit pe locul 34 din tot atâtea ţări. Asta înseamnă un sistem medical mai slab decât cel din Bulgaria, din Albania, Macedonia ori Muntenegru. De partea cealaltă a baricadei sunt ţări precum Danemarca, Suedia şi Olanda.

Noul ministru al Sănătăţii crede că mentalităţile pacienţilor şi ale cadrelor medicale reprezintă cea mai mare problemă a sistemului medical.

„Pacienții privesc spitalul ca pe un dușman și viceversa, când fiecare ar trebui să aibă grijă unul de celălalt, dar din cauza mentalităților, să ne imaginăm că mergem în spital, încă de la intrare liftiera nu te lasă să intri în lift că nu ai făcut așa, ajungi pe secție, infirmiera spune dă-mi cinci lei să schimb cearceaful. Este vorba de mentalități, de modul în care privim lucrurile”, spune Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

România se află tot la coada clasamentului în ceea ce priveşte cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor. În urma noastră se află doar Letonia, Muntenegru, Macedonia și Albania.

„Întărirea medicinei de familie, de ce întărirea medicinei de familie? Pentru că asta ar duce rapid la reducerea prezentătilor la spital. E mai degrabă modelul britanic, în care ajungi foarte greu în faţa specialistului. Se poate pune accent foarte mult pe prevenţie ceea ce scade mult de tot cheltuielile sistemului medical. Dar pentru asta trebuie educată populaţia, trebuie investit foarte mult în medicina rurală şi aşa mai departe”, spune Vlad Mixich, expert politici de sănătate, potrivit digi24.ro.

Ţara noastră se află pe primul loc, însă, într-un top deloc onorabil. România are cea mai mare rată a infecţiilor intraspitaliceşti, cea mai mare rată a mortalităţii infantile şi se află pe primele locuri la mortalitatea cauzată de cancer şi de bolile cardiovasculare.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel