Categories: Ştiri sănătate

Evoluția epidemiologică în România. Previziuni sumbre: Apogeul noului val va fi atins în următoarea perioadă

Specialiștii în sănătate susțin că suntem, fără îndoială, în plina desfășurare a noului val de coronavirus. Valul 4 este dominat de varianta Delta, o tulpină cu o contagiozitate foarte ridicată, care a pus în alertă întreaga lume. Apogeul acestui val va fi atins foarte curând, atenționează experții.

În acest moment, fiecare județ din Românai a înregistrat cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. De asemenea, spitalele sunt din ce în ce mai solicitate, iar câteva au rămas fără paturi ATI.

Potrivit autorităților, nu mai există nicio îndoială că suntem deja în valul al patrulea al pandemiei. După o săptămână în care numărul cazurilor a fost zilnic în apropiere de 600, specialiștii estimează că vârful va fi atins la jumătatea lunii viitoare, cu peste 1.600 de îmbolnăviri pe zi, anunță RRA, potrivit Rador.

Suntem în plina desfășurare a valului 4

Capitala are în continuare cele mai multe infectări zilnice, iar pe locul al doilea a urcat rapid și a ajuns din nou județul Suceava, afectat serios și în celelalte valuri ale pandemiei. În aceste condiții, când varianta mai contagioasă Delta este pe cale să devină dominantă și în țara noastră, în premieră ar urma să se pregătească sectoare COVID și în secțiile de pediatrie.

Județul Suceava a înregistrat ieri cel mai mare număr de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 din ultimele luni, plasându-se pe locul doi, cu 42 de persoane infectate, după Bucureşti. În municipiul Suceava sunt 48 de cazuri active și o incidență de 0,33 la mie, iar la nivel de județ incidența este de 0,2 la mie. În ultima zi au fost testate 1.319 persoane. Dintre pacienții cu COVID internați în Spitalul Județean Suceava, 13 prezintă forme grave, iar trei sunt la terapie intensivă.

Și la spitalele din Rădăuți, Gura Humorului și Siret sunt internați pacienți cu COVID;  în total, în spitalele din județ sunt 58 de pacienți cu COVID și 15 suspecți de infectare. Trebuie spus că la nivelul Direcției de Sănătate Publică Suceava se centralizează numărul paturilor pediatrice din toate cele șapte spitale din județ, după ce acest lucru a fost solicitat de către Ministerul Sănătății.

Managerii unităților spitalicești trebuie să pregătească un sector COVID în cadrul secțiilor de pediatrie, având în vedere faptul că tulpina Delta afectează un număr mai mare de copii și populație tânără, iar în județul Suceava au fost deja confirmate câteva zeci de cazuri de COVID, varianta Delta, însă niciun caz de îmbolnăvire în rândul copiilor.

Recent Posts

Nicturia

Nicturia: Ce este și cum poate fi tratată tulburarea care îi afectează pe cei trecuți…

8 minute ago

Trei lucruri care te îngrașă în fiecare zi și nu-ți dai seama. Obiceiurile vă pot sabota efortul

Trei lucruri care te îngrașă în fiecare zi și nu-ți dai seama. Obiceiurile vă pot…

38 de minute ago

76% dintre români doresc că fumătorii adulți ar trebui să primească informații despre produsele fără fum

76% dintre români doresc că fumătorii adulți ar trebui să primească informații despre produsele fără…

o oră ago

Atenție! Medicii de familie, greu de găsit în urmatoarele zile, cât ține minivacanța de 1 Mai și Paște

Atenție! Medicii de familie, greu de găsit în urmatoarele zile, cât ține minivacanța de 1…

2 ore ago

Marcel Ciolacu, despre plata PENSIILOR. Premierul a anunțat acum

Marcel Ciolacu, despre plata PENSIILOR: „Suntem în grafic astfel încât toate pensiile să fie achitate...”…

2 ore ago

Medic: 10 trucuri pentru a slăbi rapid până la vară

Pierderea rapidă în greutate până la vară - posibilă cu ajutorul unor trucuri ușoare. Nutriționistul…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului