Sari la conținut

Explozie de cazuri de varicelă în România! Avertismentul medicilor!

Spitalul de Boli Infecțioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara au anunțat în cursul acestei dimineți că se confruntă cu o explozie a cazurilor de varicelă în județ.

Potrivit reprezentanților unității spitalicești, în ultima săptămână sunt evaluați zilnic câte trei -patru pacienți, iar doi copii sunt internați cu complicații. Potrivit datelor furnizate de autorități, în ultimii doi ani nu au existat deloc cazuri de varicelă.

Medicul infecţionist al spitalului, Adelina Marinescu, spune că majoritatea pacienţilor care au ajuns pentru investigaţii în Ambulatoriul unităţii au dezvoltat o formă uşoară care nu a necesitat internare. Unul dintre copiii spitalizaţi a dezvoltat o encefalită, dar starea lui este stabilă, iar cel de-al doilea este internat pentru monitorizare şi investigaţii suplimentare, având un sindrom febril prelungit, potrivit Agerpres.

Perioada de incubaţie variază între 10 şi 21 de zile, în majoritatea cazurilor este însă de două săptămâni. Contagiunea maximă este cu două-trei zile înainte de apariţia erupţiei pe corp, dar continuă şi în timpul formării veziculelor până în momentul în care se desprinde ultima crustă.

„Primele simptome sunt cele de subfebrilitate (37-37,5 grade) sau chiar febră (38-39), oboseală, dureri de cap, indispoziţie şi stări de rău, apetit diminuat. După cel mult două zile de la apariţia primelor semne de boală, apar petele roşii pe corp care se transformă în vezicule pline cu lichid. În evoluţie normală, dacă nu este ruptă, vezicula scade în volum treptat în 12-24 de ore, începând din centru, apoi se turteşte prin reducerea conţinutului, care se resoarbe. În a treia sau a patra zi, vezicula se usucă şi se transformă în crustă. Unele elemente eruptive trec direct în stadiul de crustă. Este important ca bolnavul să fie izolat pentru a nu transmite mai departe virusul”, spune dr. Adelina Marinescu, într-un comunicat remis AGERPRES.

Şi adulţii pot dezvolta forme severe de boală, care se manifestă printr-o suprainfecţie la nivelul pielii şi care poate duce, dacă nu este tratată cu antibiotice, la septicemie.

„Vaccinarea este cea mai bună metodă de protejare. Imunizarea împotriva varicelei nu este, însă, în schema completă de vaccinare a copiilor, dar serul poate fi administrat oricând, după ce micuţii împlinesc vârsta de nouă luni. Este recomandat ca vaccinul să fie administrat până la vârsta de 12 ani, dar şi adulţii pot fi imunizaţi. Vaccinarea asigură o protecţie pe parcursul vieţii, dacă este făcută corect, ceea ce presupune administrarea a două doze la un interval mai mare de şase săptămâni”, menţionează medicul infecţionist.

Dacă boala apare la adulţi vaccinaţi în copilărie, ea va avea o formă uşoară.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel