Sari la conținut

FACIAS oferă sprijin pentru pacienții care au avut de suferit după vaccinarea anti-COVID

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) oferă sprijin și asistență românilor care au avut efecte adverse severe după vaccinarea împotriva COVID-19 și vor să primească despăgubiri.

„Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), în cadrul campaniei „Respect și responsabilitate”, în colaborare cu biroul de avocatură Daniel Ionașcu, oferă sprijin cetățenolor care au suferit reacții adverse severe, după vaccinarea anti-COVID 19.

Informații și sprijin legal

Astfel, FACIAS oferă atât informații, cât și sprijin legal persoanelor în această situație, pentru a putea fi despăgubiți de către cei responsabili. În cadrul campaniei se colaborează cu case de avocatură din Germania, acolo unde deja au fost înregistrate mai multe acțiuni juridice pe această temă, procese colective în care se solicită despăgubirea celor care au avut de suferit de pe urma vaccinării”, transmite FACIAS într-un comunicat de presă.

FACIAS a obținut cele mai recente statistici privind reacțiile adverse în România, unde acestea au avut o incidență medie de 1,2 la mie. „Potrivit celor mai recente date oficiale, oferite chiar de către Ministerul Sănătății, în România au fost 24.163 de cazuri de reacții adverse raportate, ceea ce înseamnă o medie de 1,2 la o mie de persoane vaccinate cu schema completă.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Cele mai frecvente reacții adverse raportate au fost tulburări ale sistemului nervos, tulburări musculo-scheletice și ale țesutului conjunctiv, tulburări cardiace și tulburări vasculare.

Pentru corecta informare a opiniei publice, FACIAS a solicitat și obținut raportul întocmit de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 din 2021, raport care poate fi consultat pe site-ul FACIAS”, se mai arată în comunicat.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel