Având la bază studiile lui Franz J. Mönks, profesor de psihologia dezvoltării la Universitatea Radboud din Nijmegen (Olanda), cunoscut în Europa ca pionier în cercetarea supradotării, materialul de astăzi vizează aprofundarea modelului „interdependenței triadice”: Capacitate+Creativitate+Motivație
Florin Saiu
O dotare specială a unui copil poate să apară în cadrul abilităților motorii, sociale, artistice și intelectuale înalte. Deseori, aceste forme de dotare apar împreună, notează profesorul Franz J. Mönks în cartea „Copilul nostru este supradotat” (Polirom, 2017). Există și talente deosebite într-un anumit domeniu sau în mai multe domenii – de exemplu, muzica. Nu este suficient să se dispună de aptitudini în unul sau mai multe domenii. Orice aptitudine – medie sau extraordinară – are nevoie de încurajare și promovare pentru a se putea dezvolta. Solul cel mai potrivit și mai fertil este mediul social, consideră Mönks.
Supradotarea poate fi recunoscută numai atunci când aceasta se manifestă, adică dacă se regăsește în performanțe deosebite. Și asta pentru că nici copiilor supradotați nu le este ușor să-și manifeste aptitudinile speciale.
Trăsăturile de personalitate și mediul social
Supradotarea sau, mai precis, supradotarea intelectuală cuprinde, în sensul folosit aici, cel puțin următoarele trei trăsături de personalitate:
– Capacități intelectuale înalte;
– Creativitate;
– Motivație
Acești factori depind unul de celălalt și de aceea poartă denumirea de „triadă”. Omul este, prin natura lui, o ființă socială. Aceasta înseamnă că pentru o dezvoltare sănătoasă trebuie să existe o interacțiune socială bună, în special cu
familia, cu școala și cu prietenii (de fapt, susține profesorul Franz J. Mönks, ar trebui să vorbim despre peer, căci peer-ul este dezvoltare egalizatoare), care sunt indispensabile. Acest mediu reprezintă a doua triadă, ce are o contribuție esențială la manifestarea aptitudinilor. O bună interacțiune a persoanei cu mediul poate avea loc doar dacă persoana respectivă deține abilități sociale bune, adică dacă este capabilă să aibă relații satisfăcătoare cu alții.
Pentru o dezvoltare sănătoasă trebuie să existe o interacțiune socială bună, în special cu familia, cu școala și cu prietenii
”Orice aptitudine – medie sau extraordinară – are nevoie de încurajare și promovare pentru a se putea dezvolta. Solul cel mai potrivit și mai fertil este mediul social”, Franz J. Mönks, profesor de psihologia dezvoltării.
Capacitățile intelectuale înalte – adică inteligența, care se măsoară cu un test de inteligență sau de capacitate intelectuală, care este peste medie. Aceasta se exprimă printr-un coeficient de inteligență (IQ). Deși nu poate fi trasă o linie acolo unde începe inteligența peste medie, în sensul discutat aici, se pleacă de la o valoare a IQ-ului de cel puțin 130.
Motivația
Este vorba despre o persoană care dă dovadă de voință și asertivitate pentru a desfășura și a finaliza o anumită sarcină sau muncă începută. În același timp, motivația mai înseamnă că ne simțim atrași de o anumită sarcină, că ne achităm cu plăcere de aceasta (componenta sentimentală). Ea mai înseamnă că putem să ne propunem scopuri, să facem planuri (componenta cognitivă) și că luăm în considerare factorii de risc și de nesiguranță (perspectiva de viitor).
Creativitatea
O persoană creativă are capacitatea de a găsi soluții la probleme într-o manieră originală și inventivă. Creativitatea nu se exprimă doar prin rezolvarea problemelor, ci și prin descoperirea problemei. Este vorba, într-o măsură considerabilă, despre gândirea independentă și productivă, contrar gândirii care se numește rumegare. De la elevi se așteaptă, în general, al doilea tip de gândire și, în consecință, aceasta este maniera în care sunt educați.
Noi evoluții – teoria celor „șapte inteligențe”
Psihologul american Howard Gardner a contribuit la dezvoltarea noțiunii de „inteligență”. În 1983, psihologul Howard Gardner a prezentat, pe baza a opt criterii de calitate, teoria sa despre cele „șapte inteligențe”: lingvistică, logico-matematică, spațială, muzicală, fizico-chinestezică, interpersonală și intrapersonală. Între timp, amintește profesorul Franz J. Mönks, Gardner și-a extins teoria, incluzând și inteligența naturalistă. În plus, inteligența existențială sau spirituală este privită ca fiind mai degrabă o jumătate de produs. De remarcat că inteligența inter- și
intrapersonală se mai numește și inteligență socială sau emoțională.
Definiția lui Gardner pentru inteligență
Cea mai nouă definiție marca Gardner: „Inteligența este un potențial biopsihologic pentru prelucrarea informațiilor ce pot fi activate într-un mediu social astfel încât, cu ajutorul lor, să se poată rezolva probleme sau să se poată
crea produse valoroase pentru respectiva societate”. Prin urmare, nu există inteligență în sine. Ea este mereu conectată la cultură și societate. Și nu apare din senin. Relația cu realitatea socială este o trăsătură caracteristică. Prin dezvoltarea și integrarea ei în realitatea socială, devine valoroasă, chiar dacă este înaltă, medie sau joasă.
Exemple de minți creative
În cartea sa – Creating Minds – , psihologul Howard Gardner pune în evidență existența inteligențelor prin exemplificarea a șapte personalități extraordinare. Autorul prezintă succint biografia celor șapte „capete creative” punând totodată accentul pe modelarea unică a fiecărei inteligențe. Astfel, T. S. Eliot este dat ca exemplu pentru inteligența lingvistică, Einstein pentru cea logico-matematică, Picasso pentru cea spațială, Igor Stravinski pentru cea muzicală, Martha Graham pentru cea fizico-chinestezică, Mahatma Gandhi pentru cea interpersonală și Sigmund Freud pentru cea intrapersonală. Sunt dezvoltări individuale foarte diferite, însă toți au avut ceva în comun: o mare putere de rezistență și o motivație nemărginită pentru a-și atinge țelurile.
Inteligența și controlarea vieții
Psihologul american Robert Sternberg a contribuit, la rândul lui, la depășirea viziunii înguste despre inteligență. El face diferența între inteligența analitică, cea creativă și cea practică. A fost foarte preocupat de întrebarea: ce reprezintă inteligența pentru controlarea vieții? El o numește „inteligență de succes” (Sternberg, 1998). Căci adevărata piatră de încercare a inteligenței succesului este, în cele din urmă, succesul din viața profesională și din viața privată, indiferent de modul în care este acesta definit sau măsurat. Sternberg e convins că oamenii cu inteligență de succes au multe lucruri în comun, indiferent de măsura sau forma succesului lor (1998, p.275).
Trăsături comportamentale
Motivația este prima dintre cele 20 de trăsături comportamentale, întrucât, dacă aceasta lipsește, talentele și supradotarea nu folosesc la nimic. Succesele școlare și profesionale nu pot fi atinse fără motivație. Alte trăsături ar fi: orientarea spre scop, toleranța la risc, preluarea inițiativei, capacitatea de aplicare, lipsa tendinței de a-și plânge de milă și o mare încredere în sine. Potrivit lui Sternberg, oamenii care au inteligența succesului se recunosc mai ales după faptul că știu să fie în aceeași măsură analitici și creativi, gândesc practic și acționează. Ultima dintre cele 20 de trăsături comportamentale reprezintă o legătură echilibrată între gândirea analitică, cea creativă și cea practică.
Concepțiile teoretice ale lui Gardner și Sternberg formează nucleul teoriilor moderne ale inteligenței. Rezultatele cercetărilor lor arată că nu există o inteligență anume. Cu toate acestea, au reușit doar în mică măsură să influențeze credința în IQ a colegilor de specialitate.
Inteligența inter- și intrapersonală se mai numește și inteligență socială sau emoțională.
