Sari la conținut

Femeile vor avea dreptul la concediu plătit de stat în perioada de ciclu menstrual. Premieră în Europa!

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Legea propusă de Ministerul pentru egalitatea de gen de la Madrid, la iniţiativa guvernului de stânga, a fost aprobată de parlament în luna februarie.

Această lege privind sănătatea sexuală şi reproductivă prevede şi dreptul că femeile au dreptul la concediu în perioada de ciclu menstrual, a intrat în vigoare, după cum relatează DPA, potrivit Agerpres.

Pentru a-şi lua concendiu menstrual, salariatele din Spania au nevoie de un bilet de la medic. Durata concediului menstrual este în principiu nelimitată. Potrivit legii, durata concediului depinde de cât de severă este durerea şi cât de mult durează. Costurile sunt acoperite de stat.

În plus, din noua legislaţie au fost înlăturate bariere care vor facilita accesul la avort şi la schimbarea sexului pentru persoanele trans. După votul parlamentului din februarie, ministrul pentru egalitatea de gen Irene Montero a vorbit despre o „zi istorică pentru progresul drepturilor feministe”.

În Taiwan, femeile pot sta acasă numai trei zile pe an

Concediul menstrual nu reprezintă o reglementare comună. La nivel mondial, concediul menstrual este oferit în prezent într-un număr mic de țări, inclusiv Japonia, Taiwan, Indonezia, Coreea de Sud și Zambia.

Nu există o prevedere comparabilă în legea germană. În Taiwan, femeile pot sta acasă numai trei zile pe an, iar atunci primesc doar 50% din salariu.

În Coreea de Sud angajatorii trebuie să le dea angajatelor o zi de concediu menstrual pe lună dacă fac o cerere, dar legea nu specifică cine va plăti acele zile.

„Ziua Mamei” în Zambia

Concediul menstrual a fost consacrat în legea acestei țări din Africa de Sud în 2017. Potrivit euronews.com, acesta permite angajatelor să își ia o zi de concediu în fiecare lună fără a fi nevoie să prezinte un certificat medical sau să dea un motiv angajatorului lor.

Denumită în mod colocvial „Ziua Mamei” – chiar dacă se aplică tuturor femeilor, indiferent dacă au sau nu copii – politica funcționează în mare parte pe o bază informală. Femeile pot să sune în ziua respectivă pentru a spune că își iau concediul.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel