Categories: Ştiri sănătate

Fostul secretar general al ONU, Kofi Annan, s-a stins din viață

Kofi Annan, fost secretar general al ONU, a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani,  potrivit agenţiilor internaţionale  care citează fundaţia sa.

„Familia Annan şi Fundaţia Kofi Annan anunţă cu o imensă tristeţe că fostul secretar general al Naţiunilor Unite şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Kofi Annan, a decedat în linişte sâmbătă, 18 august, după o scurtă boală”, a declarat fundaţia într-un comunicat.

Laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2001, Kofi Annan  era originar din Ghana și a avut  două mandate în fruntea Organizației Națiunilor Unite, între 1997 și 2006. A fost cel de-al șaptelea secretar general al organizației.

Annan a jucat un rol important în crearea Fondului Global pentru lupta împotriva HIV/SIDA, a tuberculozei şi a malariei, în adoptarea primei strategii a ONU pentru combaterea terorismului şi în ce priveşte acceptarea de către statele membre a responsabilităţii de a proteja oamenii faţă de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii.

În 2007, a lansat Fundaţia Kofi Annan cu rolul de a mobiliza lideri din diferite sectoare de activitate pentru a furniza management de calitate în slujba societăţii. În 2013, a pus bazele Comisiei Africa de Vest privind drogurile, o modalitate de răspuns la adresa traficului de stupefiante şi impactul acestuia asupra securităţii, guvernării şi sănătăţii publice, conform www.kofiannanfoundation.org.

Pentru demersurile sale în slujba protecţiei drepturilor omului şi pentru revitalizarea ONU a primit, la 10 decembrie 2001, la Oslo, Premiul Nobel pentru Pace.

Recent Posts

Ce acte să depui ca să primești bani în plus la pensie, în funcție de vârsta pensionării

Ce acte să depui ca să primești bani în plus la pensie. Numeroși pensionari sunt…

56 de minute ago

Tipurile de cancer care se moștenesc cel mai frecvent

Ce tipuri de cancere se moștenesc. Cancerul, una dintre cele mai temute boli ale secolului…

o oră ago

Cel mai încărcat energetic loc din România. Cei care ajung acolo se revigorează brusc și se pot vindeca de boli

Locul din România cu cea mai puternică încărcătură energetică se numește Gura De Rai, iar…

2 ore ago

Alimente bogate în estrogen natural benefice pentru femeile la menopauză

Estrogen natural. După 45 de ani, femeile se apropie de menopauză și au nevoie de…

2 ore ago

DNA a anunțat că IPS Teodosie a fost trimis în judecată pentru corupție

IPS Teodosie, trimis în judecată pentru corupție. Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a fost trimis în…

3 ore ago

Medic: Lipsa acestor două vitamine poate cauza varice și vânătăi

Varice, vene sparte și vânătăi pe picioare din senin. Nu-ți amintești de vreo lovitură puternică,…

3 ore ago

Citeste si: