Din cuprinsul articolului
Acest test este folosit în examenul neurologic si pentru conducătorii auto în stare de ebrietate. Pentru a-şi menține echilibrul, o persoană se folosește de cel puțin 2 din cele 3 simțuri necesare pentru ortostatism: proprioceptia (capaciatea de a conștientiza pozitia corpului in spațiu), senzațiile (tactile, de vibrație sau de presiune) și vederea.
Descrierea acestui semn a fost făcută prima dată de neurologul german Moritz Heinrich Romberg (1795-1873). Semnul Romberg explorează sensibilitatea profundă, care oferă informații despre poziția spațială a fiecărui membru față de celălalt și echilibrul.
Acest test de orientare se efectuează prin staționarea pacientului cu picioarele împreună și cu ochii închiși. Dacă pacientul se mișcă sau cade, testul este considerat pozitiv, fiind vorba de ataxie statică.
Aceasta poate fi regăsită în sindromul vestibular (afectarea centrală sau periferică a sistemului vestibular ), pacientul va tinde să cadă încet și treptat pe partea nervului afectat.
De asemenea semnul Romberg pozitiv se întâlneşte în sindromul cerebelos (afectarea cerebelului), fiind vorba de o incapacitate de a menține picioarele unite și o oscilație multidirecțională care nu se agravează prin închiderea ochilor.
De menţionat că şi deficiențele de vitamine, cum ar fi vitamina B12, pot da un rezultat pozitiv la acest test medical.
Când apare așa-numitul semn Romberg fals pozitiv
Potrivit specialiştilor, există şi așa-numitul semn Romberg fals pozitiv, adică pierderea echilibrului la pacienții sănătoși care suferă de tulburări psihologice, cum ar fi anxietatea.
În astfel de cazuri, medicul, care recunoaște cu ușurință un subiect anxios, propune, în timpul testului, mici distracții sau distrageri, precum urmărirea semnelor cu degetul pe fruntea pacientului sau făcându-l să simtă celelalte patru degete cu degetele mari.
O variantă sau contra-test al testului constă în a face pacientul să observe, stând încă în poziția „la atenție”, degetul medicului a trecut rapid în fața ochilor, dintr-o parte în alta. Acest lucru se face fără ca pacientul să își miște capul, doar ochii.
