Din cuprinsul articolului
Hepatita autoimună este o afecțiune cronică a ficatului, caracterizată de atacul sistemului imunitar asupra celulelor hepatice, nefiind provocată de virusuri, la fel ca celelalte tipuri de hepatită. Acest proces poate duce la inflamație, cicatrizare și, în cele din urmă, la ciroză hepatică și insuficiență hepatică.
Deși cauza exactă a acestei afecțiuni nu este cunoscută, există factori de risc identificați, precum istoricul familial de boală, infecțiile bacteriene sau virale anterioare, sexul feminin și anumite medicamente.
De ce apare hepatita autoimună
Hepatita autoimună apare atunci când sistemul imunitar confundă celulele hepatice cu agresorii străini și creează anticorpi pentru a le ataca. Medicii nu știu cu exactitate de ce se întâmplă acest lucru. Cu toate acestea, au fost identificați anumiți factori de risc, inclusiv:
- istoric familial de boală,
- istoric de infecții bacteriene sau virale,
- sexul feminin,
- utilizarea anumitor medicamente, cum ar fi minociclina.
Alte afecțiuni autoimune pot provoca simptome ale bolilor hepatice și sunt, de asemenea, asociate cu dezvoltarea hepatitei autoimune. Aceste boli includ:
- Boala Basedow-Graves,
- tiroidita,
- colită ulcerativă,
- diabet de tip I,
- artrita reumatoida,
- sclerodermie,
- boli inflamatorii intestinale,
- lupus eritematos sistemic,
- Sindromul Sjögren
Tipuri de hepatită autoimună
Există două tipuri de hepatită autoimună bazate pe teste serice:
Tipul I este mai frecvent, tinde să afecteze femeile tinere și este asociat cu alte boli autoimune. Aceasta este cea mai comună formă de hepatită autoimună în Statele Unite.
Tipul II afectează, în primul rând, fetele cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani.
Chiar dacă boala apare, în general, în adolescență sau la vârsta adultă timpurie, se poate dezvolta la orice vârstă
Simptomele hepatitei autoimune
Simptomele variază de la ușoare la severe. În fazele incipiente, este posibil să nu aveți simptome, dar în etapele ulterioare, simptomele pot apărea brusc. De asemenea, se pot dezvolta încet, în timp.
Simptomele includ:
- ficat mărit (hepatomegalie),
- vase de sânge anormale pe piele (angioame păianjen),
- distensie abdominală (umflare),
- urină închisă la culoare,
- scaune de culoare pală.
Simptomele suplimentare pot include:
- îngălbenirea pielii și a ochilor (icter),
- mâncărime a pielii cauzată de acumularea de bilă,
- oboseală,
- pierderea poftei de mâncare,
- greaţă,
- vărsături,
- dureri articulare,
- disconfort abdominal.
Diagnosticarea hepatitei autoimune
Hepatita autoimună poate fi ușor confundat cu alte boli. Simptomele sunt foarte asemănătoare cu cele ale hepatitei virale. Pentru a face un diagnostic adecvat, testarea sângelui este necesară pentru:
- exclude hepatita virală,
- determina tipul de hepatită autoimună,
- verifica funcția ficatului.
Anaizele de sânge sunt, de asemenea, utilizate pentru a măsura nivelurile de anticorpi specifici din sânge. Anticorpii asociați cu hepatita autoimună includ:
- anticorp muscular neted,
- anticorp anti-ficat microsom renal tip I. anticorp,
- anticorp anti-nuclear.
Testele de sânge pot măsura, de asemenea, cantitatea de anticorpi imunoglobulină G (IgG) din sângele dumneavoastră. Anticorpii IgG ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor și inflamațiilor.
O biopsie hepatică poate fi uneori necesară pentru a diagnostica boala. Poate dezvălui tipul și severitatea leziunilor și inflamației hepatice. Procedura implică îndepărtarea unei bucăți mici de țesut hepatic cu un ac lung și trimiterea acesteia la un laborator pentru testare.
Tratarea hepatitei autoimune
Tratamentul poate încetini, opri și uneori reversa afectarea ficatului. Aproximativ 65-80% dintre persoanele cu hepatită autoimună vor intra în remisie. Cu toate acestea, remisiunea poate dura până la trei ani.
Medicamente imunosupresoare
Medicamentele imunosupresoare pot fi utilizate pentru a opri atacul sistemului imunitar. Astfel de medicamente includ 6-mercaptopurină și azatioprină. Administrarea de medicamente imunosupresoare poate compromite capacitatea organismului de a combate alte infecții.
Corticosteroizi
Corticosteroizii, de obicei, sub formă de prednison, pot trata direct inflamația ficatului. Ele pot servi și ca imunosupresoare. Probabil va trebui să luați prednison timp de cel puțin 18-24 de luni. Unele persoane trebuie să continue să ia medicamentul pentru toată viața pentru a preveni reapariția hepatitei autoimune.
Prednisonul poate provoca reacții adverse grave, inclusiv:
- diabet,
- osteoporoză,
- tensiune arterială crescută,
- creștere în greutate.
Transplant de ficat
Transplant de ficat poate trata hepatita autoimună. Cu toate acestea, boala poate recidiva uneori chiar și după un transplant. Potrivit Institutului Național al Diabetului și al Bolilor Digestive și Renale din SUA, există o rată de supraviețuire de 86% la un an pentru persoanele care au un transplant. Rata de supraviețuire pe cinci ani este de aproximativ 72%.
Complicațiile hepatitei autoimune
Complicațiile potențiale ale hepatitei autoimune netratate includ:
- insuficiență hepatică,
- cicatrizarea ficatului (ciroză),
- cancer de ficat,
- creșterea tensiunii arteriale în vena portă, care furnizează sânge ficatului,
- venele mărite în stomac și esofag (varice esofagiene),
- acumularea de lichid în abdomen (ascită).
