miercuri, iunie 16, 2021

„Ciuperca neagră” este o infecție fungică, deosebit de periculoasă pentru pacienții care suferă de Covid-19 și, de asemenea, pentru pacienții cu un sistem imunitar slăbit. Iată ce trebuie să știi despre aceasta și ce efecte

are asupra organismului.

Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului “Matei Balş”, a explicat câteva detalii despre această infecție, dezvăluind că aceasta exista și înainte de pandemie. De fapt, aceasta nu afectează numai bolnavii de Covid-19, ci persoanele cu un sistem imunitar foarte slăbit.

Ciuperca neagră este „peste tot”

„Este o infecție fungică numită mucormicoză, care exista si înainte de pandemie și nu doar în India, cunoscută ca fiind ciuperca neagră pentru că apar niște pete negre pe piele. Acestă infecție este oportunistă, atunci când sistemul imunitar

este slăbit, există riscul să apară. Mortalitatea este mare, mai ales dacă nu se intervine la timp. Există un tratament destul de scump, mă gândesc cât de greu de procurat este în India. Trebuie intervenit repede, in primele zile. Duce la afectare plămânilor, creierului, în zona oculară etc. Este o situație  complicată, mai ales că în India numărul de persoane cu forme grave de COVID-19 este mare.

Cum te poți infecta cu ea?

Această infecție se poate lua și din spital, există peste tot, dar la cineva cu un sistem imunitar echilibrat nu exista niciun risc. Sunt o grămadă de microorganisme

care pun în pericol viața celor cu imunitatea slabă. Există tratament pentru această boală, dar trebui să stabilim un diagnostic repede, în primele zile. Dacă apar astfel de cazuri trebuie să știm să le identificăm și să le tratăm, dar să speram că nu va fi cazul.

Ciuperca Neagră duce la deces într-un procent de minimum 50%. Apare în contextul infecției cu SARS-COV-2 pentru că scade sistemul imunitar și pacienții primesc diverse terapii care duc și mai mult la o prăbușirea sistemului imunitar și crește riscul de contractare a altor infecții”, a declarat medicul Adrian Marinescu la B1 TV,

citat de DC News.

 

Ultimele stiri

Parteneri