Categories: Ştiri sănătate

Ioana Mihăilă, atac către premier: „Când Florin Cîțu declara că valul 4 nu va fi nimic din ce a fost, la Ministerul Sănătății aveam deja implementate o serie de măsuri”

Recent, premierul Florin Cîțu a cerut o analiză a pregătirilor efectuate de Ministerul Sănătății în fața valului 4. Fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, susține că Ministerul avea deja o serie de măsuri pregătite atunci când premierul anunța că valul 4 va fi, probabil, diferit față de valurile precedente.

Potrivit unei postări publicate pe o rețea de socialziare, Ioana Mihăilă, fostul ministru al Sănătății, detaliază acțiunile luate pentru a pregăti sistemul sanitar în fața valului 4.

Ioana Mihăilă, atac către Florin Cîțu

„Prim-ministrul Florin Cîțu tocmai ne-a anunțat că va cere o „anchetă/analiză” despre cum s-a pregătit Ministerul Sănătații în fața valului 4.

Când Florin Cîțu declara despre valul 4 că „s-ar putea să fie ceva, dar nimic din ce a fost”, la Ministerul Sănătății aveam deja implementate o serie de măsuri pentru pregătirea sistemului sanitar, în timp ce asigurăm redeschiderea spitalelor și accesul pacienților non-COVID la serviciile medicale de care aveau nevoie.

Concret, am dat posibilitatea spitalelor să își organizeze circuite mixte și pentru tratarea altor afecțiuni, în timp ce spitalele de boli infecțioase au rămas unități destinate preponderent îngrijirii pacienților COVID-19. Era nevoie după mai bine de un an în care mult prea mulți pacienți cronici au fost privați de acces la sistemul sanitar.

Totodată, am cerut spitalelor și direcțiilor de sănătate publică planurile de reziliență care prevedeau creșterea numărului de paturi ATI și paturi pe secții pentru pacienții COVID în cazul creșterii incidenței, astfel încât să poată reveni rapid la numărul maxim de paturi din valul 3. Acest plan este acum pus în aplicare. Creșterea numărului de paturi ATI/TI și pe secții din aceste zile reprezintă exact punerea în aplicare a acestui plan pregătit la Ministerul Sănătății împreună cu managerii de spitale, direcțiile de sănătate publică, Departamentul pentru Situații de Urgență.

Faptul că Florin Cîțu susține acum că întreaga vară trebuiau blocate spitalele și paturi cu miile, chiar dacă aveam câteva zeci de cazuri COVID, este complet greșit. În 18 iulie a.c., aveam 44 de noi cazuri COVID-19 la nivel național și 30 de persoane internate la ATI, iar blocarea a mii de paturi atunci pentru pacienți COVID-19 însemna blocarea accesului pacienților cu boli cronice sau cu afecțiuni acute grave la servicii medicale.

Am prezentat de-a lungul mandatului meu la Ministerul Sănătății atât prim-ministrului, cât și public, toate măsurile pe care le-am implementat, la fel cum l-am informat constant despre situația financiară a bugetului Ministerului Sănătăţii, și am văzut cu toții cum a acționat atunci când i-am cerut resursele financiare pentru medicamente și alte materiale necesare pregătirii în fața valului 4.

În loc să își irosească timpul pentru a analiza ceva ce deja știa și cu care a fost mereu la curent, îi recomand prim-ministrului să realizeze și o analiză asupra acțiunilor sale în ceea ce privește prevenția, aici mă refer la vaccinare, aflată în coordonarea directă a prim-ministrului, relaxările și implicarea prea mare a nespecialiștilor în decizii finale care ne-au adus aici.

Așa va afla ce instituții și cu ce responsabilitate și-au îndeplinit atribuțiile”, a scris Ioana Mihăilă pe o rețea de socializare.

Recent Posts

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie – 12 mai 2024: Vremea se răcește din nou

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie - 12 mai 2024: Vremea se răcește din…

37 de secunde ago

Boala somnului

Boala somnului. Narcolepsia sau Sindromul Gelineau este boală rară. Denumită și boala somnului, tulburarea cronică…

31 de minute ago

O problemă a unghiilor, semn mai puțin cunoscut al cancerului

O problemă a unghiilor, semn mai puțin cunoscut al cancerului! Anumite modificări ale unghiilor pot…

o oră ago

Doctorii români se reunesc. Care este scopul evenimentului

Chirurgii esteticieni se reunesc anul acesta la un Congres Național pentru valorizarea chirurgiei estetice românești,…

2 ore ago

Atenție! Medic: Cu prea multă sare, rinichii nu se pot regla

Nivelul de sodiu din organism pot suferi de hipertensiune arterială, probleme renale și chiar insuficiență…

2 ore ago

Medicul neurochirurg Leon Dănăilă dezvăluie 7 SECRETE pentru menținerea unui creier sănătos

Medicul neurochirurg Leon Dănăilă:  7 SECRETE pentru menținerea unui creier sănătos! Cunoscutul neurochirurg dezvăluie cele șapte…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului