Sari la conținut

Leacul anticancer al părintelui Elefterie. Rețeta cu care a făcut minuni

Sursă: Realitatea

Leacul anti-cancer a părintelui Elefterie. Despre aceasta rețetă se spune că vindecă toate bolile, iar efectele curative pot fi observate în primele două săptămâni de la administrare.

Se spune că părintele Elefterie a fost dus, la trei ani, paralizat la Dervent, unde se afla’’Crucea de leac’’, o troiţă cu puteri tămăduitoare. A dormit lângă ea, iar a doua zi s-a trezit vindecat.

Există un leac al părintelui Elefterie, căutat în rândul credincioșilor, care previne şi combate bolile, inclusiv cancerul în stadii incipiente. Acestă rețetă a devenit populară datorită efectelor confirmate de cei care l-au încercat.

Cum se prepară leacul Părintelui Elefterie:

Ingrediente

– 4 grame de lăptișor de matcă;

– 1 kilogram de miere naturală de salcâm;

– 300 grame polen măcinat;

– 150 grame tinctura de propolis;

– 200 ml ser fiziologic;

Sursă: Realitatea

Sursă: Realitatea

Mod de preparare

Leacul anticancer al părintelui Elefterie. Ingredientele se amestecă într-un recipient de sticlă cu o lingură de lemn. Se pune într-un borcan ermetic și se păstrează la frigider. Din preparat se administrează o lingură dimineață și una seară, pe stomacul gol sau cu ceai.

Cantitatea preparată ar trebui să ajungă pentru 30 de zile de cură.

Beneficiile uimitoare ale rețetei naturiste

Preparatul diminuează apariția bolilor cardiovasculare, hepatice și renale, stimulând sistemul imunitar, datorită lăptișorului de matcă și a mierii de salcâm.

Primele semne ale tratamentului naturist ar trebui să apăra după primele 2-3 săptămâni de la începerea tratamentului.

Tratamentul va diminua senzația de oboseală, iar bolnavul va avea din nou energia de care are nevoie, scrie Realitatea.

Rugăciunea preotului Arsenie Boca

Părintele Arsenie Boca a lăsat credincioșilor drept moștenire mai multe rugăciuni puternice. Astăzi vă prezentăm rugăciunea pe care Sfântul Ardealului o rostea în fiecare dimineață.

„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Rugăciune puternică, scrisă de Arsenie Boca. O rostea în fiecare dimineață!

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin”, este rugăciunea pe care Arsenie Boca o rostea în fiecare dimineață.

 

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel