Categories: Ştiri sănătate

Legătura dintre somn și Alzheimer. De câte ore de dormit ai nevoie, de fapt, ca să nu-ți pierzi memoria?

Potrivit celor mei recente studii, adulţii care încep să doarmă mai mult de nouă ore pe timpul nopţii şi care în mod anterior nu dormeau atât de mult ar putea fi de două ori mai expuşi riscului apariţiei bolii Alzheimer.

Afecţiunea provoacă moartea celulelor din creier şi conduce la pierderea memoriei şi înrăutăţirea sănătăţii mintale.

Doctorul Matthew Pase, şeful studiului efectuat de Universitatea din Boston, SUA, a intervievat persoane cu vârste de peste 68 de ani şi a precizat că în primele stadii ale demenţei apar modificări ale creierului care sunt asociate cu persoanele care dorm mai mult. S-ar putea ca în primele stadii ale demenţei creierul să compenseze aceste modificări şi, ca o consecinţă, durata somnului creşte.

Recent Posts

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…

2 ore ago

Cele mai cunoscute remedii biblice și bolile pe care le tratează. 11 leacuri vindecătoare

Cele mai cunoscute remedii biblice. În căutarea unor metode naturale și tradiționale de vindecare, mulți…

2 ore ago

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea. Căpuşele…

2 ore ago

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică cum

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică…

3 ore ago

Ce este sentimentul de EUFORIE pe care unii oameni îl experimentează înaintea morții. Explicațiile oamenilor de știință

Sentimentul de EUFORIE dinaintea morții. Deși majoritatea oamenilor experimentează un val copleșitor de frică înainte…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian