luni, martie 23, 2026
10.3 C
București

Locuitorii din această localitate au fost otrăviți cu bună știință. Operatorul de apă a furnizat apa cu arsenic

Timp de un an, locuitorii dintr-o comună din Prahova au consumat apă conaminată cu arsenic. DSP a transmis o avertizare operatorului de apă încă din luna ianuarie, însă informația a ajuns la Primar abia ieri, 15 decembrie.

În sursele de apă de la rețeaua publică a comunei Mănești din Prahova au fost descoperite cantități de arsenic peste limita admisă.

Mai exact pe 8 decembrie a fost emisă solicitarea de a opri alimentarea cu apă şi abia pe 15 decembrie hârtia a fost înregistrară la primărie.

„Ca urmare se interzice cu desăvârșire consumul apei furnizată de HidroPrahova, până la remedierea neconformității”, a anunţat Direcţia de Sănătate Publică Prahova. Autoritățile locale din Mănești au pus la dispoziția localnicilor din toate satele comunei, cinci containere cu apă potabilă, a câte 1000 de litri fiecare, potrivit Antena3.

Nu se cunosc deocamdată cauzele care au dus la contaminarea apei cu arsenic. Până când apa nu va fi tratată, oamenii sunt sfătuiți să o folosească doar pentru spălat și în scop menajer.

Intoxicația cu arsenic poate afecta inima

Medicii avertizează că intoxicația cu arsenic poate provoca diferite afecțiuni printre care se numără şi cele ale inimii.

Citeste si…

„Arsenicul realizează toxicitate sistemică, adică afectează toate organele, mergând de la tulburări neurologice, crampe musculare, creează vărsături, o inflamație digestivă şi hepatică. Pe timp îndelungat se pot instala cazuri de afectare cardiacă.

Acești oameni trebuie să fie evaluați inițial de medicul de familie, iar acolo unde se găsesc semne de toxicitate să se măsoare nivelul de arsenic din organism pentru a putea să vedem dacă este nevoie de un tratament de eliminare”, a declarat pentru Antena 3 CNN, Radu Țincu medic primar Terapie Intensivă Toxicologie.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Se dau bani de la stat! Ajutor de 200 de lei pentru carburanți timp de șase luni

Criza petrolului, generată de războiul din Iran, se anunță...

PONTURI. Un medic psihiatru dezvăluie tehnica simplă care te poate scăpa rapid de un atac de panică

Atacul de panică este o experiență intensă de frică...

Legătura nebănuită dintre colesterolul crescut și inflamația din organism

O acumulare de colesterol în artere poate provoca inflamații....
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și