marți, septembrie 21, 2021

Bâlbismul sau bâlbâiala este o tulburare de vorbire care se caracterizează prin incapacitatea de a păstra ritmul și fluența normală a vorbirii. Cel mai frecvent afectează copiii mici, între 2—6 ani, adică

în perioada în care se dezvoltă limbajul.

„Este important să facem diferența între bâlbâiala patologică și cea ocazională. Bâlbaiala este ocazională atunci când există o încărcătură emoțională mare, dar când ea dispare atunci vorbirea revine la normal. Copiii care se bâlbâie mai mult de 6 luni au nevoie de o evaluare a limbajului. Diagnosticul de bâlbism (bâlbâială) este pus de un psiholog (logoped) sau de un psihiatru,“ spune Claudia Dragan, psihomotrician și logoped.

Copiii introvertiți, vulnerabili din punct de vedere afectiv, sunt mai predispuși la această afecțiune. De asemenea,

este mai probabil ca băieții să dezvolte această tulburare, ponderea fiind 3 băieți la 1 fată.

“Oamenii de știință afirmă că există o mare posibilitate ca unele forme de bâlbâială să fie ereditare, deci pe lista cauzelor trecem factorii genetici. Avem, apoi, factorii psihologici – emotivitate crescută, traume suferite în copilăria mică (stresul determinat de anumite emoții, șoc, sperieturi, spaime, frustrare). Mai sunt factorii de mediu – comportamentul neadecvat al părinților (critici, comparații, reproșuri, corectarea în public), perfecționismul părinților, măsuri educative greșite,

întâmplări, evenimente diverse din viața familiei (divorțul părinților, primul an de grădiniță sau școală, schimbarea domiciliului, apariția unui alt membru în familie sau alte traume afective)”, explică specialista celui mai modern centru dedicat dezvoltării armonioase a copiilor.

Așadar, bâlbâiala poate fi provocată de familia copilului, la fel cum poate fi accentuată.

„Cum? Prin: pedepsirea copilului pentru deficitul de vorbire, imitarea copilului bâlbâit, obligarea copilului să vorbească în fața unor persoane străine sau de care se jenează. În aceeași măsură și hiperprotejarea

copilului poate dăuna. Această tulburare de vorbire pentru copil înseamnă mult mai mult decât afectarea ritmului și fluența comunicării orale: afectează psihicul și comportamentul copilului“, avertizează Claudia Drăgan.

Printre semnele care ar trebui să ne facă să cerem părerea unui specialist în logopedie se numără dificultatea în începerea unei propoziții sau fraze, repetarea unui sunet, a unei silabe sau a unui cuvânt, ezitarea în emiterea unor zgomote, înlocuirea unor cuvinte mai dificil de pronunțat cu altele, clipitul frecvent, tremuratul buzelor și al bărbiei atunci când copilul încearcă

să vorbească.

„Primordială, în tratamentul bâlbâismului, este educarea părinților: copilul nu trebuie corectat în public sau criticat. Așadar, pașii în tratament sunt: psihoterapie – intervenția familială și consilierea părinților, apoi logopedia – stabilirea ritmului respirator și îmbunătățirea fluenței verbale. Toate tulburările de limbaj au un caracter tranzitoriu și sunt rezolvabile, educabile, prin metode specifice psihoterapiei și logopediei“, afirmă Luminița Preduca, psiholog specialist și logoped.

Specialiștii spun că este extrem de important momentul în care un copil cu tulburări de vorbire ajunge la ei – cu cât mai repede, cu atât mai bine. Pe măsură ce copilul devine conștient de dificultățile lui de vorbire, pot apărea efecte negative asupra personalității și comportamentului acestuia, ducând la culpabilizare, sentimente de rușine, frustrare, scăderea stimei de sine și anxietate.

Ultimele stiri