Sari la conținut

Logoped: “Rolul părintelui este esențial în stimularea limbajului”

Principala achiziție pe care copilul o face în primii patru ani de viață este cea a dezvoltării limbajului. Practic, specialiștii susțin că în primii trei ani, creierul lui își continuă dezvoltarea începută în uterul mamei și își va dezvolta aparatul fonoarticulator. Treptat, de la sunete, silabe, cuvinte, cel mic va forma și primele propoziții.

Iată cum se dezvoltă limbajul și când trebuie să te îngrijorezi:

Primele 3 luni de viață

În prima sau a doua lună de viață apare zâmbetul, astfel că majoritatea bebelușilor comunică prin zâmbet. Nu te bucura. Nu își zâmbește ție! Specialiștii spun că în prima lună, zâmbetul nu este altceva decât un rictus fiziologic, cauzat de stările interne transmise de stomac. Treptat însă apare și zâmbetul oferit celor din jurul său. Așa că înarmează-te cu răbdare.

Sunete, după 3 luni

La 3 luni, în dezvoltarea limbajului, apar primele sunete. La început apar vocalele, iar consoanele mai târziu, fiindcă ele se pronunță mult mai greu.

La 4 luni începe să râdă   

Datele statistice arată că un copil începe să răspundă la fețele cunoscuților prin râs. Peste 90% dintre cei mici zâmbesc când își văd părinții.

De la 6 luni începe să înțeleagă

Sunt studii care susțin că cel mic începe să înțeleagă ceea ce i se comunică cu mult timp înainte de a putea vorbi. De asemenea, de la 6 luni, bebelușul începe să pronunțe silabe și uneori spune “pa”, ba.

La 9 luni – un an  

Acum apar primele silabe organizate sau chiar primele cuvinte. Sunt copii care deja spun mama, tata, baba, pa – pa. De asemenea, încep să imite ceea ce văd în jurul lor.

“Acum cei care stau lângă copil trebuie să fie foarte atenți la limbajul pe care-l folosesc. Să nu utilizeze diminutive, deoarece copilul acum începe să asimileze limbajul pur și simplu prin procesul de imitație”, a explicat pentru Doctorul Zilei, Alina Căpușan, specialist logoped.

La un an și jumătate

Deja își fac apariția primele propoziții simple. Specialistul ne-a spus că apar întâi substantivele, apoi adjectivele, iar verbul în propoziție va fi utilizat mai târziu. Copilul știe să arate ceea ce dorește, uneori chiar spune ce vrea. Mai mult, poate da un obiect la cerere.

La 2-3 ani

Propozițiile sunt tot mai ample, deși nu mereu clare, iar înțelegerea poate să fie dificilă. Este etapă în care copilul trebuie încurajat să vorbească. Specialiștii susțin că până la 2 ani cel mic va spune aproximativ 50 de cuvinte și va înțelege în jur de 200 de cuvinte.

3 – 4 ani

Deja este mare copilul tău. Folosește propoziții alcătuite din 4 cuvinte, salută persoanele pe care le cunoaște și poartă o conversație simplă. Familia înțelege perfect ceea ce copilul dorește sau chiar povestește.

Carența limbajului necesită logopedie

“Atunci când observăm că piciul nostru nu dezvoltă un limbaj expresiv și deja trece de vârsta de 2-3 anișori, util este să vedem dacă el și-a dezvoltat ceea ce ține de limbajul receptiv. Cu alte cuvinte dacă piciul nostru înțelege ceea ce i se cere. De exemplu: dă-mi mașinuța, du la coș, unde-i nasul etc. În cazul în care copilul prezintă carențe pe această arie, este important să apelezi la un specialist în logopedie. El trebuie stimulat mai mult și să aflăm dacă în familie au existat astfel de întârzieri. Dacă copilul trece de 3 ani și jumătate, maximum 4 ani, este integrat în colectivitate și stimulat, iar limbajul întâzie să apară, este obligatoriu să mergi la un consult logopedic”, a mai explicat specialistul logoped.

Specialistul a spus și că alături de logoped copilul va face pași mici, înainte. Inițial acesta va fi evaluat și ulterior vor lucra împreună.

“Atenție! Rolul și implicarea părintelui sunt esențiale în dezvoltarea limbajului la copil. În caz contrar, rezultatele vor întârzia să apară. De asemenea, este deosebit de importat ca totul să fie predat în joacă, în felul acesta ajungându-se la rezultate optime”, a mai spus specialistul.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel