Sari la conținut

Doar 10 minute pe săptămână sunt suficiente pentru a scădea riscul de deces. Iată ce trebuie să faci

Longevitatea, un dezirat din ce în ce mai clar. Poți trăi mai mult alocând doar 10 minute pe săptămână unor activități mai mult decât plăcute, spune un nou studiu care a analizat viața a aproape 100.000 de persoane trecute de 40 de ani, în vederea aflării unei rețete de viață mai lungă.

Se pare că mersul pe jos sau grădinăritul timp de doar 10 minute pe săptămână ar putea reduce riscul de deces, potrivit unui nou studiu publicat în British Journal of Sports Medicine, scrie Press Association la mijlocul lunii martie.

Chiar şi niveluri scăzute de activitate fizică pot reduce riscul de a muri de cancer, boli cardiovasculare şi alte afecţiuni, conform studiului care a analizat datele a peste 88.000 de persoane, cu vârste între 40 şi 85 de ani, strânse în perioada 1997-2008, şi a făcut legătura cu decesele înregistrate până la sfârşitul anului 2011.

Cercetătorii au afirmat că petrecerea chiar şi a unui timp scurt pentru activităţi de agrement ar putea aduce beneficii pentru sănătate.

Un minut de alergare, ciclism sau sporturi competitive a fost considerat echivalentul a două minute de activitate de intensitate moderată, precum mersul pe jos, grădinăritul sau dansul.

Au fost luate în considerare doar activităţile de peste 10 minute.

În cazul celor care au participat la activităţi fizice moderate între 10 şi 59 de minute pe săptămână riscul de deces din orice cauză s-a redus cu 18% în timpul perioadei studiate, comparativ cu cei care au fost inactivi, potrivit studiului.

În cazul persoanelor implicate în activităţi moderate între 150 şi 299 de minute pe săptămână riscul de deces s-a redus cu aproape o treime (31%).

„Promovarea activităţii fizice de orice intensitate şi durată este o abordare importantă pentru reducerea riscului de mortalitate în rândul populaţiei”, au afirmat autorii studiului.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel