duminică, aprilie 26, 2026
10.5 C
București

Macroglobulinemie waldenstrom

Boala legata de o proliferare a celulelor de origine limfocitara (susa a celulelor care dau nastere in mod normal limfocitelor, varietate de globule albe implicate in reactiile imunitare), care secreta in exces un fel deosebit de anticorpi, imunoglobulina M (IgM). Frecventa si cauza – Boala lui Waldenstrom atinge, de obicei, persoanele trecute de 60 ani, cu o usoara predominanta a sexului masculin. Cauza bolii este necunoscuta. Simptome si semne – Secretia excesiva de imunoglobuline M provoaca o crestere a vascozitatii sangvine si a volumului plasmatic. Aceste tulburari au rasunet asupra sistemului nervos si se traduc prin zbarnaituri in urechi, printr-o micsorare a acuitatii vizuale, prin dureri de cap, prin tulburari ale constientei care pot merge, in cazurile cele mai grave, pana la coma. In plus, hipervolemia (cresterea volumului plasmatic) poate antrena o insuficienta cardiaca, iar excesul de imunoglobuline din sange poate provoca hemoragii legate de perturbatiile mecanismelor de coagulare a sangelui. De altfel, depunerile de imunoglobulina M in rinichi sau in nervii periferici determina uneori, respectiv, o insuficienta renala si o paralizie, indeosebi a membrelor inferioare. O crestere a dimensiunilor splinei, ficatului sau ganglionilor limfatici se observa la aproximativ un sfert dintre cazuri. Diagnostic – Secretia excesiva de imunoglobulina M este pusa in evidenta si cuantificata, sub forma unui „pic monoclonal”, prin electroforeza (deplasarea particulelor sub efectul unui camp electric) a proteinelor plasmei sangvine; acesta releva un nivel seric de imunoglobulina M mai mare de 5 grame pe litru de ser. Proliferarea limfoida este detectata prin punctie a maduvei osoase; in unele cazuri, excesul de celule limfoide este observabil si in sange. Tratament – Tratamentul vizeaza franarea proliferarii limfoide responsabila de secretia excesiva de imunoglobulina M. El consta, in general, intr-o chimioterapie administrata pe cale orala, asociind uneori mai multe substante (polichimioterapie). In cazurile cele mai severe, o plasmafereza (prelevare a plasmei bolnavului, care ii este reintrodusa in circulatia sangvina dupa separarea anticorpilor in exces) permite sa se reduca mai repede nivelul de anticorpi sangvini. In formele in care cresterea nivelului de imunoglobulina M constituie singurul semn al bolii, este necesara o supraveghere regulata a pacientului pentru a putea detecta cat mai devreme posibil o eventuala evolutie catre boala lui Waldenstrom declarata. Cauza bolii ramanand la ora actuala necunoscuta, nu poate fi adoptata nici o masura preventiva. Sinonim: boala lui Waldenstrom.

Irina Lungu
Irina Lungu
Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Alina Bădic, horoscop 26 aprilie – 2 mai: zodia care primește o șansă rară de la Univers

Astrologul Alina Bădic a prezentat, în emisiunea „360 de...

Iei statine? Ce arată studiul pe 4 milioane de pacienți despre efectele adverse

Statinele sunt printre cele mai prescrise medicamente pentru scăderea...

Legătura invizibilă dintre oameni. Cum îți influențează cei din jur sănătatea intestinală

Relațiile apropiate nu influențează doar starea emoțională, ci și...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și