Sari la conținut

Mai mult de 4,5 milioane de vaccinați Covid, în România. Autoritățile se așteaptă la valul 4 al pandemiei

Din cuprinsul articolului

Valul 4 al pandemiei e încă posibil, din toamnă, spun autoritățile. Deși, în România s-au vaccinat Covid mai mult de 4 milioane și jumătate de oameni, cel puțin cu prima doză. 

Potrivit ministrului sănătății, Ioana Mihăilă, vaccinarea cât mai multor persoane ar limita impactul acestui val de îmbolnăviri. Aceasta s-a arătat încrezătoare că se poate ajunge la un grad de imunizare a populației care să diminueze riscurile și a precizat că acum sunt mai clare măsurile care trebuie luate pentru a nu se mai ajunge la situațiile critice din trecut.

Ioana Mihăilă îndeamnă la precauție

”Cred că acele lecții pe care le-am învățat în celelalte valuri pe care le-am avut până acum, trebuie să ne înveţe să fim mai flexibili, să ne înveţe să nu ajungem într-o extremă sau în alta. Ne aşteptăm să nu mai ajungem la această încărcătură de pacienți pe care am avut-o în valurile doi şi trei, pentru că avem un procent de persoane vaccinate și un alt procent de persoane care au trecut deja prin infecție, motiv pentru care nu cred că mai este cazul, sau cel puțin în acest moment, să ne așteptăm ca spitalele să fie închise pentru pacienții non-COVID”, a declarat Ioana Mihăilă.

În ceea ce privește masca în școli, atâta vreme cât avem virus circulant și cât nu avem părinți și bunici vaccinați într-un procent extrem de mare, trebuie încă să fim precauți.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel