Sari la conținut

Mâncarea care îți atacă sistemul imunitar! Până la 15 ani, nu ar trebui nici gustată

Mâncarea pe repede înainte, fast-food-ul cel de toate zilele, pentru mulți, este o hrană periculoasă.

Cred că nu există persoană să nu fi aflat până acum că acest tip de alimentație este extrem de dăunător, însă studii recente mai aduc confirmări în plus, dacă mai era nevoie.

În primul rând s-a stabilit. Copiii și tinerii până în 15 ani nici nu ar trebui să guste acest gen de mâncare.

Copiii ar trebuie feriți, pe cât posibil, de fast food. Acest tip de alimentație le slăbește sistemul imunitar.

Specialiștii afirmă că, până la 5 ani, mucoasa intestinală se maturizează. Şi tot până atunci, copilul trebuie să ia contact cu peste 1000 de specii bacteriene care îl vor proteja toată viaţa.

Bacteriile „bune” sunt organisme vii, care  comunică între ele, situaţie favorabilă organismului uman. În acelaşi timp, îşi fac numeroase locuri în intestine şi astfel, prin prezenţa lor, nu lasă spaţiu eventualelor bacterii, care provoacă boli.

Aceasta încărcătură bacteriană normală poate fi corect întreţinută printr-o hrană variată: legume, fructe, carne, ouă, brânzeturi. E uşor de destabilizat prin hrană de tip fast food – plină de sare, zahăr, grăsimi de sinteză şi calorii în exces. Aceasta e motivul imunologic pentru care copilul ar trebuie ferit, pe cât posibil, de fast food.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel