vineri, mai 1, 2026
12.4 C
București

Mărturiile groazei. Asistentă, Spitalul din Sibiu: „Am văzut cum se omoară oameni prin sedare./ N-am văzut să-și revină nimeni./ Se miza mai mult pe oamenii care n-aveau aparținători”

Mărturiile groazei. Asistentă, Spitalul din Sibiu: ”Am văzut cum se omoară oameni prin sedare./ N-am văzut să-și revină nimeni./ Se miza mai mult pe oamenii care n-aveau aparținători”

Din ce în ce mai multe mărturii ies la iveală, cu privire la tratamentul pacienților din secția ATI COVID a Spitalului județean din Sibiu. De data aceasta, o fostă asistentă care a lucrat în această secție confirmă că bolnavii erau legați și sedați, chiar dacă sufereau de insuficiență respiratorie.

Citeste si…

Mărturiile groazei: „Doamne, dacă s-ar trezi vreun bolnav de aici, dacă ar spune cât a pătimit și cât a fost de chinuit, cred ca ne-ar închide pe toți!”

„În prima zi în care am intrat în acel modular, pe zona roșie, am rămas foarte uimită și de-a dreptul șocată. Pentru că am văzut acolo cum se omoară oameni prin sedare. Mergeau seringile automate de sedare.

Doar erau câțiva pacienți puțin mai bine, cu respirație puțin mai bună, singuri în salon, Dar se aștepta și la acei pacienți să le pună sedare într-un final. Pentru că seringile cu sedare se încărcau înainte să se termine celelalte seringi puse deja, toata lumea avea o problemă: de ce nu încărcăm seringile cu sedare?!

Într-una din zile am prins seringile cu sedare la unii bolnavi, mergeau de ceva vreme, de o oră să zic, nu era nevoie în 4 ore, cât am stat eu în zona roșie, să încarc seringa urmatoare cu sedare.

Când s-a preluat schimbul, a venit colega si m-a certat de ce nu am încărcat seringa cu sedare.

Citeste si…

Și am zis: eu nu am încărcat-o pentru că în seringa asta mai este, fix exact pentru o oră cât să meargă sedarea.

Și spune: Tu trebuie să încarci sedarea, pentru că dacă se trezește bolnavul?

Și atunci am stat și m-am gandit: Doamne, dacă s-ar trezi vreun bolnav de aici, dacă ar spune cât a pătimit și cât a fost de chinuit, cred ca ne-ar închide pe toți!”, povestește asistenta.

Asistentă medicală, Spitalul din Sibiu: Am văzut cum se omoară oameni prin sedare./ N-am văzut să-și revină nimeni./ Se miza mai mult pe oamenii care n-aveau aparținători

„Am văzut cum se omoară oameni prin sedare. Mergeau seringile automate. N-am văzut să-și revină nimeni. Lăsam pacientul bine și a doua zi nu-l mai găseam. Mi se spunea că a fost agitat, l-au sedat și a făcut stop, l-au resuscitat, dar, din păcate … La toți pacienții care au fost legați și strânși n-am văzut decât mâini umflate, edeme la picioare.

Citeste si…

Se miza mai mult pe oamenii care n-aveau aparținători , fie erau plecați sau ai căror aparținători nu veneau la ușa modularului. Aia însemna că oamenii aceia nu aveau pe nimeni, puteau să le facă orice”, a declarat asistenta potrivit Digi24.

Replica reprezentanților de Spitalului din Sibiu: „Legarea de pat a pacienților se practică în toate secțiile de terapie intensivă”

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu au transmis o replică printr-un comunicat. Mihai Sava, șeful secției ATI de la spitalul județean Sibiu, recunoaște că pacienţii au fost legați de pat şi că aproximativ 70% dintre cei internaţi la terapie intensivă au murit în spital.

Citeste si…

„Acuzațiile prin care se afirmă că decesele unor pacienți au fost cauzate de  deficiențe terapeutice trebuie dovedite prin probe. Și analizate de către persoanele care înțeleg procedurile medicale  de specialitate și nu prin prisma unor sesizări anonime.

Legarea de pat a pacienților se practică în toate secțiile de terapie intensivă, fiind utilă la pacienții agitați până când se instalează efectul sedativelor administrate sau atunci când creșterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacții adverse amenințătoare de viață”, a transmis șeful secției ATI Sibiu..

„Contenția pacienților se face prin protocol. Este reglementat printr-o lege a sănătății mintale adaptat situației de la noi. Se face doar când pacientul se pune la risc prin agitația care o prezintă. Nu uitați că un pacient care are tuburi, sondă va simți un disconfort și va încerca să smulgă aceste lucruri punându-și în pericol viață. În jurul pacientului sunt tot felul de dispozitive medicale, multe legate la gaze, aparate. E evident că se poate expune la risc pacientul”, a transmis și Călin Cipăian, director medical la Spitalul Județean Sibiu.

Vlad Voiculescu a demarat o anchetă, după mărturiile groazei

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a solicitat, luni, demararea unei anchete de către o echipă formată din reprezentanți ai Corpului de Control al ministrului și Inspecției Sanitare de Stat.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veștemean, a declarat, luni, pentru Mediafax, că a fost înregistrat un dosar penal pentru omor în cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

 

Alecu Carmen
Alecu Carmenhttp://www.doctorulzilei.ro
Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Ce alimente îți pot afecta tiroida și declanșa inflamația

Tiroida este una dintre cele mai importante glande ale...

Sancțiuni maxime pentru cabinetul din Capitală unde o femeie a murit după un lifting facial

Inspectorii sanitari au aplicat sancțiuni maxime unui cabinet privat...

1 Mai, mesaj emoționant al unui medic pentru românii care muncesc: Încrederea se câștigă prin fiecare gest corect

Astăzi, de 1 Mai, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, transmite...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și