Sari la conținut

Masca devine obligatorie și în exterior. Ce categorii sunt exceptate

Masca devine obligatorie și în exterior? Autoritățile vor noi măsuri pentru a reduce răspândirea infecției cu noul corinavirus, mai ales că în fiecare zi, cifra noilor infectări nu scade sub 1000. Bilanțul depășește astfel 47.000 de persoane infectate.

Această tendință crescătoare s-a manifestat în 34 de județe și în București. Aproape 7.000 de oameni sunt internați în spitale, dintre care 357 la terapie intensivă. Au fost anunțate și 33 de decese, bilanțul total fiind acum de 2.239. Autoritățile au aprobat noi măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, între acestea obligativitatea purtării măști de protecție în anumite condiții.

Masca devine obligatorie și în exterior

Comitetul Național pentru Situații de Urgență propune ca purtarea măștilor de protecție să devină obligatorie în aer liber în anumite intervale orare, autorităţile locale urmând să decidă, cu avizul direcțiilor de sănătate publică, unde şi între ce ore se aplică măsura. Vor fi exceptate de la purtarea măștilor persoanele care desfășoară activități fizice solicitante sau care lucrează în zone cu temperaturi foarte ridicate, ori cu umiditate crescută, precum și copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. Se mai propune interzicerea comercializării și consumului produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în intervalul orar 23:00-6:00.

În afara acestor ore, operatorii economici care desfăşoară astfel activităţi au obligativităţia să nu primească mai mulţi clienți decât numărul locuri şi să permită activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul. Se va interzice și desfășurarea activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc în intervalul orar 23:00-6:00. Pentru plaje pot sta mai aproape de 2 metri doar persoanele din aceeaşi familie, respectiv copii şi părinţi sau bunici.
Propunerile adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență urmează să fie supuse aprobării guvernului în cadrul unei ședințe care va avea loc în această seară.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel