Sari la conținut

Măsuri de prim ajutor în caz de leșin. Fiecare secundă contează! Cum se face manevra de resuscitare în caz de stop cardio-respirator?

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Tehnicile de prim-ajutor pot salva foarte multe vieţi. Cunoştinţele minime despre cum se poate interveni în cazul unei situaţii-limită pot îndepărta pericolul. Medicii recomandă tuturor persoanelor să fie responsabile şi să aplice tehnicile de prim-ajutor atunci când este cazul.

Până la sosirea unui echipaj medical specializat în situaţii de urgenţă, noi înşine putem să oferim sprijin şi primul ajutor persoanelor aflate într-o situaţie dificilă.

Există suficiente metode pe care oamenii simpli, fără o pregătire medicală, le pot învăţa, stăpâni şi aplica în cazul unei situaţii de urgenţă.

Statisticile arată că astfel de intervenţii sunt foarte benefice atât pentru persoana aflată în pericol, cât şi pentru medicii care vin să o salveze.

„În primul rând, este importantă siguranța persoane care intervine și a victimei. Îndepărtăm pentru început victima de pe carosabil și o aducem într-o zonă sigură, apoi evaluăm nivelul de conștiență. Dacă este conștientă și dacă prezintă semne vitale”, a explicat dr. Caloian Alexandru

Verificarea semnelor vitale

„Dacă victima este conștientă și are funcții vitale așteptăm primul ajutor. În schimb, dacă victoma nu este conștientă, atunci în primul rând, ne asigurăm de zona sigură, ne apropiem ușor de victimă și o scuturăm pe umăr. Întrebăm dacă ne aude și în felul acesta verificăm și dacă înțelege mesajul și reacționează la stimuli. În cazul în care ne aude, este posibil să aibă o problemă și să nu se poată ridica. O încurajăm și verificăm dacă respiră bine și o punem în poziția de siguranță.

Poziția laterală de siguranță înseamnă că punem mâna victimei sub obraz și flexăm celălalt picior și o întoarcem astfel în poziția laterală de siguranță. Piciorul trebuie să formeze un unghi de 90 de grade. Stăm lângă victimă și așteptăm un echipaj de ambulanță.

Măsuri de prim ajutor în caz de leșin

Situația se poate schimba de la minut la minut, tocmai de aceea este important să verificăm semnele vitale din 2 în 2 minute. În situația în care, victima nu reacționează nici la stimuli verbali, nici la cei dureroși, trebuie să verificăm semnele vitale.

Pentru asta, trebuie să facem o hiperextensie a capului, aplecăm urechea spre gura victimei și în același timp urmărim, simțim și auzim. Fluxul de aer, dacă pacienta respiră o să-l simțim pe obraz, o sa auzim și o să vedem expansiunea toracelui”, a mai explicat medicul.

Cum se face manevra de resuscitare în caz de stop cardio-respirator

„În cazul în care, niciuna dintre cele trei condiții nu este îndeplinită, avem o victimă în stop cardio-respirator și atunci solicităm unei persoane apropiate sau unui martor să sune la 112 și să comunice acest lucru, iar noi începem manevra.

Manevra de resuscitare implică compresii toracice externe. Podul palmei se poziționează în treimea inferioară a sternului, la un unghi de 90 de grade și se aplică 30/2, adică 30 de compresii cu 2 ventilații. Pentru ventilație, pensăm nările victimei și facem o ușoară hiperextensie a gurii și acoperim cavitatea noastră bucală, gura victimei și suflăm de două ori. Urmărim expansiunea toracelui și suflăm 1-2 secunde. Reluăm totul până vine un echipaj de ambulanță.

Manevra de resuscitare în caz de stop cardio-respirator

Aceste manevre le aplicăm indiferent dacă victima este îmbrăcată. Manevrele de resuscitare trebuie efectuate cât mai repede și nu este timp de pierdut pentru dezbrăcarea acesteia.

Important este să acordăm primul ajutor indiferent că manevrele nu sunt 100% corecte. Nu trebuie să fim nepăsători sau să ne fie teamă. Mai bine să ajutăm, decât să rămânem pasivi”, a precizat Medicul SMURD Caloian Alexandru.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel