Sari la conținut

”Medicamentul” din frigider: previne diabetul, menține inima sănătoasă și slăbește

Iaurtul este parte din alimentația omenirii de peste 12000 de ani. Contribuția sa la menținerea sau refacerea florei intestinale și, implicit, la sănătatea digestivă și apărarea organismului este binecunoscută, dar studii recente demonstrează noi beneficii pe care acest aliment le poate aduce: scăderea substanțială a riscului de diabet sau de boli cardiovasculare, diminuarea efectului inflamator, facilitarea scăderii în greutate.

Mai mult, potrivit uneia dintre descoperirile recente, consumul zilnic de iaurt probiotic influențează pozitiv activitatea unor regiuni ale creierului. Studiul, realizat de cercetătorii de la Centrul de Medicină Integrală (UCLA) din Los Angeles, arată că, prin îmbunătațirea calității florei intestinale, iaurtul probiotic poate influența regiuni din creier responsabile de starea emoționalăși sensibilitatea la durere. În plus, la femeile care au consumat iaurt probiotic timp de 4 săptămâni, s-a constatat o îmbunătățire a activității cerebrale concretizată într-o reactivitate mai redusă la stimuli emoţionali negativi.

Explicația acestei descoperiri stă în comunicarea bidirecțională dintre creier și sistemul digestiv, mai exact în activitatea sistemului nervos enteric aflat la nivelul tubului digestiv și considerat cel de-al doilea creier al organismului uman. După codul genetic, sistemul digestiv – care conține și 70% din sistemul imunitar –este factorul cel mai important în dezvoltarea organismului şi menţinerea vieţii. Sistemul nervos enteric conţine circa 100 de milioane de neuroni (mai mulţi decât în măduva spinării ori sistemul nervos periferic), dispuşi în peretele tubului digestiv, pe o lungime de circa 9 metri. Acest sistem gestionează procesele complexe – digestie, absorbţia componentelor esențiale (aminoacizi, zaharuri, grăsimi, vitamine, minerale, apă), eliminarea resturilor – în mod independent de creier. De aceea, în mod normal, noi nu conștientizăm mişcările şi procesele care au loc în tubul digestiv. Atunci când le simţim, deja ceva nu mai decurge normal.

“Noile descoperiri vin să confirme și să argumenteze încă o dată importanța sănătații digestive pentru menținerea calității vieții, care presupune, iată, un echilibru stabil între fiziologic și emoțional. Datorită conținutului de bacterii vii, iaurtul, mai ales cel probiotic, ajută sistemul digestiv să funcționeze corect, limitând acumularea de toxine, constipația, episoadele diareice și ameliorând simptomele sindromului de intestin iritabil. Intestinul, prin sistemul nervos enteric, este o sursă de informație pentru creier, dar este și sursa a 95% din serotonina produsă în organism. Serotonina, popular numită hormonul fericirii, are impact esențial asupra stării noastre emoționale și performanței în activitate. De aceea, un simplu obicei sănătos – consumul zilnic de iaurt probiotic – este benefic pentru starea noastră de bine fizic și emoțional.” declară domnul profesor universitar doctor Dan L. Dumitrascu, preşedinte onorific al Societății Române de Neurogastroenterologie, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale.

“Iaurtul este un aliment esențial, cu densitate nutrițională foarte bună și purtător al unor nutrienți importanți pentru sănătate, cum ar fi: proteine complete, calciu, potasiu, fosfor, zinc, bacterii lactice vii. Iaurtul este un aliment care se poate integra foarte ușor în alimentația zilnică, la orice masă: dimineața, la micul dejun, asociat cu cereale, ori peste zi, putem consuma un iaurt cu fructe ca desert sau la gustarea dintre mese, iar seara, iaurtul simplu poate completa o cină ușoară,” declară domnul profesor universitar doctor Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel