Sari la conținut

Medicul Cristian Oancea, despre gravitate BPOC: „Se moare urât și se moare în chinuri”

BPOC
Sursa foto: doctorulzilei.ro
Specialiștii atrag atenția asupra gravității BPOC

BPOC este o boală cronică de plămâni caracterizată prin simptome respiratorii cronice (dispnee, tuse, producție de spută și/sau exacerbări).

Afecțiunea care afectează atât bronhiile (bronșita cronică), cât și plămânii (emfizem), este a treia cauză de deces la nivel mondial.

Impactul poluării asupra plămânilor

Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Bronhopneumopatiei Cronice Obstructive, specialiștii atrag atenția asupra gravității bolii. Poluarea reprezintă unul dintre factorii principali de risc ai BPOC.

„Ceea ce respirăm influențează sănătatea noastră. Din păcate, atât la nivel mondial, cât și în România, problemele de calitatea aerului sunt în creștere.

Potrivit OMS, dintre decesele premature legate de poluarea aerului, peste 50% sunt cauzate de maladiile ce afectează plămânul, iar dintre acestea, 40% sunt relaționate cu BPOC.

Costul limitării schimbărilor climatice azi este mult mai mic comparativ cu abordarea consecințelor în viitor.” declară Prof. Univ. Dr. Ruxandra Ulmeanu, Directorul Școlii de Pregătire Postuniversitară a Societății Române de Pneumologie.

Medicul Cristian Oancea, despre gravitate BPOC: „Se moare urât și se moare în chinuri”

Prof. Univ. Dr. Cristian Oancea atrage atenția asupra gravității bolii și a importanței prioritizării reale a BPOC de către autorități, pacienți, medici:

„BPOC  este a treia cauză de deces la nivel mondial, iar 1 din 4 pacienți cu această afecțiune sunt diagnosticați cu cancer pulmonar.

Exacerbările asociate au efecte atât asupra plămânilor, cât și asupra inimii: riscul de infarct miocardic este de două ori mai mare în primele 5 zile după o exacerbare moderată a BPOC.

Iar riscul de deces crește cu 80% după 2 exacerbări moderate în decurs de 1 an. Mai mult de jumătate dintre pacienții spitalizați din cauza unei exacerbări decedează în primii 5 ani după spitalizare.

(…) Boala crește, progresează și se moare urât. Se moare în chinuri, se moare în ani de zile.

BPOC este introdusă în Strategia Națională de Sănătate până în 2030, însă pacienții din România care trăiesc cu această boală gravă au nevoie să fie prioritizați în mod real prin acțiuni concrete de politică publică care să îmbunătățească managementul bolii”, a punctat dr. Cristian Oancea.

În spatele cifrelor sunt oameni

„Cei cu venituri modeste sunt cei mai vulnerabili la a dezvolta acele exacerbări , de a crește progresia bolii și de decese premature. În ce privește costurile, am făcut o paralelă în spitalul pe care-l conduc.

O pneumonie costă undeva la 2.500-3.000 de lei. O exacerbare a BPOC-ului care nu necesită terapie intensivă costă undeva la 4.500- 5.000 de lei.

Dacă necesită și terapie intensivă, ajunge undeva la 10.000 de lei. Pe de altă parte, în spatele acestor cifre sunt oameni, care au o dizabilitate permanentă, aproape.

Tocmai de aceasta acest semnal de alarmă, în care avem nevoie să punem la dispoziție, în mod echitabil pacienților cu BPOC medicație compensată 100%, nu 50%”, a mai spus dr. Oancea.

În România, pacienții cu BPOC sunt discriminați

Reprezentanții asociaților pacienților cu afecțiuni cronice se alătură apelului de prioritizare a BPOC pe agenda de sănătate publică în România prin vocea lui Radu Gănescu și a Luminiței Vâlcea (COPAC-Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România):

„BPOC este o afecțiune fatală, care vine la pachet cu multe complicații pulmonare și cardiovasculare, iar pacienții care au acest diagnostic trec de multe ori prin crize și episoade acute de boală care le afectează profund viața.

Din păcate, în plus față de problemele de sănătate pe care aceștia le au, sunt nevoiți să facă și alegeri fatidice: dacă și ce tratament își iau în fiecare lună. Pentru că în BPOC, compensarea este la 50%, ceea ce înseamnă ca accesul la terapii poate fi de 0%.

Trebuie ca această realitate să se schimbe pentru pacienții cu BPOC, iar boala lor să fie o prioritate pentru autoritățile din România!”.

Punctul de vedere COPAC este împărtășit și de Vasile Barbu, reprezentantul Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților:

„Din păcate, în România, pacienții cu BPOC sunt discriminați, pentru că ei azi nu au acces la tratament compensat adecvat, care să îi ajute în mod real să aibă grijă cum trebuie de boala lor.

De multe ori, 50% înseamnă zero pentru un pacient cu BPOC. În România anului 2023 este inadmisibil să fie categorii de pacienți care nu au acces la tratament și care sunt nevoiți să aleagă ce organ vital sau ce afecțiune pun pe primul loc. Această situație trebuie schimbată acum!”.

Diagnosticare gratuită

Primul pas în diagnosticarea BPOC îl reprezintă spirometria. De aceea, Societatea Română de Pneumologie anunță că în perioada 18-19 noiembrie, în intervalul 10.00-22.00, medici și tehnicieni vor efectua spirometrii gratuite în Sun Plaza, București, Calea Văcărești, nr. 391.

Doritorii sunt așteptați. Nu este nevoie de programare, iar testarea nu doare și nu durează mult.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel