Sari la conținut

Medicul Radu Țincu, despre greșelile pandemiei. „A consulta internetul într-o problemă medicală reprezintă un element de incultură medicală”

Medicul Radu Țincu, despre greșelile pandemiei. „A consulta internetul într-o problemă medicală reprezintă un element de incultură medicală”.

Farmaciile care au mizat pe digitalizarea serviciilor au obținut în 2020 o creștere a vânzărilor chiar și de 1.373%, în perioada pandemiei. Este un fapt care demonstrează cu prisosință apetența românilor pentru diagnosticare proprie și pentru evitarea unui consult specializat, în condițiile speciale induse de pandemia de coronavirus.

„În această pandemie am avut multă dezinformare”

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul „Floreasca”, atrage atenția că riscurile unui astfel de comportament sunt foarte mari. Există oameni care au auns la spital cu forme grave de Covid, iar alții la ATI din cauza intoxicării.

„Din păcate în această pandemie am avut multă dezinformare. Au fost și colegi medici care au prezentat astfel de informații în spațiul public.

Și mă întreb de ce nu mai ies să ne explice, cum acum câteva luni de zile spuneau că ivermectina salvează omenirea. Să ne explice de ce nu s-a întâmplat acest lucru și de ce nicio țară din lume nu a aprobat ivermektină.

Există dacă vreți un fenomen social, omul a căutat. Omul a căutat întotdeauna un elixir al tinereții și al vieții veșnice.

În momentul în care științific le spuneam oamenilor că avem anumite medicamente care tratează COVID-19 dar care nu au o eficiență foarte bună, evident că dacă găseau în spațiul online un medicament care le spunea că în mod miraculos vindecă COVID-ul, oamenii avea tendința să aleagă acea iluzie”, a declarat Radu Țincu, potrivit B1TV.

Medicul Radu Țincu: „A consulta internetul într-o problemă medicală reprezintă un element de incultură medicală”

Medicul Radu Țincu vorbește de o „incultură medicală”, în cazul oamenilor care cumpără medicamente de pe internet sau consultă internetul într-o problemă medicală.

„Nu de puține ori, acest tip de comportament social a dus la agravarea bolii de fond, au fost pacienți care au ajuns cu forme grave de COVID-19 în spital pentru că au așteptat să-și facă efectul aceste medicamente periculoase, iar pe de altă parte multe din ele au avut și reacții adverse, sau reacții toxice.

Ele proveneau din anumite zone, precum Asia, unde nu există un control foarte clar al producerii acestor medicamente. Pe de altă parte ele nu erau însoțite de prospect.

În secolul XXI, a cumpăra medicamente de pe internet sau a consulta internetul într-o problemă medicală reprezintă un element care arată incultură medicală și pe de altă parte ne expune pe toți la riscuri foarte mari”, a declarat medicul Radu Țincu.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel