Nu vorbim acum de o înfrângere definitivă, ci de gustări dulci cât mai rare. Cunoscutul medic nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit cum putem face pace cu noi înșine și cum se traduce pofta de a mânca dulce.
„E întotdeauna așa, cu o excepție: poftă de dulce. Nu are nicio legătură cu nevoile corpului. Pofta de dulce înseamnă o nevoie de calmare a minții noastre și atunci creierul cere dulce pentru că este un anestezic, îi dă stare de bine, îl liniștește, în schimb corpul, pentru că ăsta este adevărul: avem doi locuitori: una este mintea și altul este corpul. Corpul nu are nevoie de dulce niciodată. El cere anumiți nutrienți de care într-adevăr are nevoie,” explică nutriționistul, în cadrul unei emisiuni la digi24.ro.
Important este să învățăm să facem diferența între mesajele capului și mesajele corpului. Este foarte ușor să facem confuzie. „Capul tot timpul vrea ceva și strigă, pe când corpul, sărăcuțul, așteaptă, e mai bine crescut, mai discret, însă el știe să ceară ce are nevoie,” spune nutriționistul.
Când vine vorba de pofta de dulce, este important să descoperim factorul declanșator.
„Să recunoaștem în acea poftă că este vorba de nevoia de calmare, că s-ar putea să fie o nevoie psihologică, fie că e vorba de mâncatul emoțional, fie că e acest mâncat impulsiv care să ne calmeze, să ne neutralizeze energia negativă, frustrarea, anxietatea, fricile, nemulțumirea. În momentul în care avem poftă de dulce să ne punem întrebarea corectă: ce anume îmi lipsește în viață mea, de ce am nevoie cu adevărat, pentru că e clar că acolo este o insatisfacție. E clar că este o emoție negativă care are nevoie să fie atenuată. Ne doare, din cauza asta mâncăm dulce. Nu ne e foame, ne doare. De multe ori subconștientul nostru nu este ascultat și el e că un copil mic sub 5 ani care plânge și noi aveam o atitudine fie de dictatori: asta trebuie să faci, asta trebuie să faci, fie preferăm să nu îl vedem tocmai pentru că răspunsul la întrebarea ce mă doare, ce am nevoie cu adevărat, ce îmi lipsește în viață mea este mult mai greu și nu se află la nutriționist. Se află în interiorul nostru, trebuie să avem curaj să ne privim și să ne punem aceste întrebări dificile,” precizează Mihaela Bilic.
În cele mai multe cazuri, mâncăm mult că să neutralizăm emoțiile negative. Însă mâncarea este un anestezic cu efect scurt și multe calorii, urmat de cele mai multe ori de sentimentul de vinovăție.
„De asta a apărut psihonutriția ca o disciplină care tratează sufletul, pentru că de fapt sufletul plânge și sufletul este trist și da, mâncarea funcționează extraordinar, problema este că durata ei de acțiune este scurtă, adică ne simțim bine câteva minute, pentru că imediat apare senzația de vinovăție. Noi nici măcar nu ne recunoaștem acest drept de a ne reconforta cu mâncarea. Imediat vine mintea și spune: iar ai greșit, iar ai mâncat seară, iar nu ai avut voință, deci acest „am mâncat, o fi păcat?”, titlul cărții mele, este dorința mea de a-i scăpa de această senzație de vinovăție care accentuează și mai mult răul, tristețea pe care o avem în fiecare zi. Asta ne mai trebuie, să ne simțim păcătoși pentru că am mâncat,” explică Mihaela Bilic.
Acceptarea și disciplina reprezintă cheia unui stil de viață sănătos.
„Curele de slăbire în străinătate se pune problema să fie interzise tocmai pentru că în momentul în care îți interzici și îți faci un program extrem de strict, respectivă atitudine necesită voință și efort, mintea noastră obosește și în momentul în care obosim mintea noastră scapă grav de sub control, deci nu trebuie să căutăm o greutate ideală și o cură de slăbire draconică, ci mai degrabă înțelegerea structurii noastre. Și dacă noi nu facem pace cu instinctele noastre care nu pot fi schimbate, vom lupta cu natura și lupta această e pierdută din start, noi nu putem lupta cu instinctele. Ce trebuie să facem e să înțelegem că le avem, să le acceptăm și să încercăm să le ținem cât de cât, nu în echilibru, cuvântul echilibru este mare, e greu, într-un fel de disciplină și minim control, să rămânem între niște jaloane, să rămânem pe un drum,” adaugă nutriționistul.
